Pe scurt…
… Mădălina Maria Bradu, o tânără de 27 de ani, din Tg-Jiu, a fost bătută, pe 16 ianuarie a.c., de fostul său soț, Mihai Ciurea, în plină stradă, și deposedată de autoturismul său, un Land Rover, pe care și-l achiziționase după divorț.
Femeia a sesizat furtul autoturismului, prin apelul de urgență, iar ulterior, a trimis IPJ Gorj mai multe reclamații scrise, numai că polițiștii nu au dat curs plângerii timp de trei săptămâni.
Pe 24 ianuarie a.c., la orele 4,00 dimineața, un alt episod violent l-a avut ca protagonist pe Mihai Ciurea. De această dată, pe lângă fosta soție, acestuia i-au căzut victime și rudele femeii. Scandalul s-a petrecut chiar pe strada pe care locuiesc cu toții, iar la un moment dat acesta a ieșit cu drujba în stradă. Ce au făcut polițiștii ajunși la fața locului? Au amendat-o pe Mădălina Bradu, cea care sunase la 112, pentru că…nu purta mască, deși se afla la o distanță de patru case de domiciliul său. Tânăra mai primise o amendă și cu o oră și jumătate în urmă, la 2,30, cu toate că le prezentase declarația polițiștilor și le explicase că se întoarce de la farmacie, de unde cumpărase medicamente pentru fiica sa de doi ani și jumătate.
Planul de amenzi fusese făcut, ca să dea bine pentru imaginea șefului instituției, și procesele-verbale au fost expediate prin poștă, ca și cum fuseseră emise în lipsa contravenientului.
Deranj…
…uriaș în poliție, după ce gorjonline.ro a devoalat, săptămâna trecută, că ”oamenii legii” nu s-au grăbit să aplice legea. Timp de trei săptămâni femeia nu a fost audiată nici în legătură cu furtul autoturismului și nici cu privire la faptele violente de care-l acuza pe fostul său soț. Practic, toate sesizările prin apelul de urgență, dar și cele scrise, fuseseră puse la sertar. Ba mai mult, polițiștii au încurcat datele și sesizările și au mințit că tânăra ar fi refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu față de fostul soț.
Concret, la poliție figurează sesizarea din data de 16 ianuarie, doar cu privire la actele de violență exercitate asupra femeii, iar furtul autoturismului a fost înregistrat abia pe 27 ianuarie (?!).
După dezvăluirile gorjonline.ro, polițiștii s-au pus pe făcut rapoarte în legătură cu inactivitatea lor. Toate apelurile la 112 și sesizările tinerei, la care aceștia nu dăduseră curs, au fost scoase de la sertar și, vineri, 12 februarie, i-au recuperat acesteia autoturismul, după o lună de la momentul în care a fost reclamat furtul. Culmea că mașina nu era înregistrată, nici la acea data, ca fiind furată.
Întrebarea e, ce rezoluții au pus șefii din poliție pe sesizările scrise cu privire la furt? Asta în contextul în care, de ceva vreme, niciun polițist din cadrul IPJ Gorj nu deține parola de acces în aplicația în care se înregistrează autoturismele furate, după ce unul dintre operatori s-a pensionat, iar altul s-a mutat cu serviciul.
Polițiștii l-au plimbat pe Ciurea până la sediu, după care i-au dat drumul, deși în autoturism a fost găsită și o macetă.
Concluzia, în acest caz, a fost enunțată de unul dintre profesioniștii din poliția gorjeană: ”Parcă nu mai există gândire. Suntem dovada vie a faptului că se poate supraviețui și fără creier!”
Politistii vinovati , nu au ce cauta in politie. Pot lucra foarte bine la POl…aris! ca probabil au conditie fizica buna data de norma de hrana!