
Primarul Municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat că vor fi schimbate toate corpurile de iluminat de pe raza orașului. Acest lucru va fi posibil după ce proiectul respectiv va fi atribuit, în urma licitației, unei firme care se va ocupa de aceste lucrări. Valoarea totală a proiectului se ridică la aproximativ un milion de euro, iar după implementarea lui, Primăria Târgu Jiu va realiza economii semnificative la bugetul local.
„Mai avem un proiect în valoare de un milion de euro, care este în stadiul de licitație, prin care vom schimba în integralitate toate corpurile de iluminat din municipiul Târgu Jiu. Acest lucru înseamnă, în primul rând, eficiență maximă, iar din acest punct de vedere cred că toți cetățenii din cartierele unde s-a schimbat sistemul de iluminat pot vedea ce înseamnă un sistem de ultimă generație. Înseamnă o economie foarte mare la bugetul autorității publice locale”, a declarat primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.




