ActualitateUltima oră

Aparegio Gorj, premiată la concursuri

Aparegio Gorj continuă să-și perfecționeze abilitățile profesionale și să obțină premii, participând în permanență la concursuri organizate în domeniul apei. Zilele trecute, o echipă a operatorului a fost prezentă la Craiova, unde s-a desfășurat cea de-a XV-a ediție a concursului ” Detecția Pierderilor de Apă-Vasile Ciomos”. Astfel, șase echipe au primit premiul special ” Punct ochit, punct lovit”, Aparegio Gorj, reprezentată de angajații Vlăduț Ciortan, Gabriel Micioi și Laurențiu Calotă, angajați în cadrul Departamentului Depistări Pierderi și Fraude, remarcându-se, fiind printre echipele premiate.De asemenea, Compania de Apă Oltenia S.A., gazda ediției din acest an, a organizat și un concurs special – „Gambitul Apei”. În această probă inedită, câte un reprezentant al fiecărei companii s-au întrecut în localizarea cât mai precisă a 3 defecte plasate pe un teren de concurs sub forma unei table de șah 8×8. Aparegio Gorj a reușit să se remarce printre cei mai buni, cu ajutorul reprezentantului Micioi Gabriel, acesta obținând locul II la concursul „Gambitul Apei”. Premiile au fost acordate de Asociația Română a Apei.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *