Eveniment

Arestat după ce și-a violat vecina de 89 de ani

Bărbatul de 42 de ani, din comuna Roșia de Amaradia, acuzat că a violat o bătrână de 89 de ani, din localitate, va rămâne în arest, în timpul cercetărilor. Decizia a fost luată luni, de magistrații Judecătoriei Novaci, care au admis propunerea procurorilor de prelungire a acestei măsuri. “Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci. Dispune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului, recidivist postcondamnatoriu, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de viol și violare de domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 16.05.2020, până la data de 14.06.2020, inclusiv. Cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare”, a decis instanța. Acesta a fost reținut pe 16 martie.
Individul este acuzat că a intrat peste femeie în casă și a obligat-o să întrețină relații sexuale. După ce ar fi batjocorit-o, acesta a fugit, fiind prins într-o pădure din localitate, după ce fiul bătrânei de 89 de ani a sesizat Poliția. „Polițiști din cadrul Postului de Poliție Roșia de Amaradia au fost sesizați telefonic de un localnic, despre faptul că o persoană necunoscută de sex bărbătesc a pătruns în locuința mamei sale, de 89 ani, cu care a întreținut relații sexuale, prin constrângere. Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, în seara zilei de 15 martie, bărbatul ar fi pătruns, fără drept, în locuința persoanei vătămate și ar fi întreținut relații sexuale cu aceasta, prin constrângere, după ce, în prealabil, ar fi oprit alimentarea cu energie electrică. Victima a fost transportată la spital, respectiv la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea examinării și recoltării de probe biologice. Cu această ocazie, s-a constatat că persoana vătămată se află în afara oricărui pericol, iar cu ocazia examinării s-a stabilit că prezintă leziuni traumatice specifice infracțiunii de viol, care necesită pentru vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale și nu i-a fost pusă în primejdie viața”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Inculpatul a mai fost condamnat pentru viol, iar în 2018 a fost eliberat din închisoare în baza recursului compensatoriu.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button