Dezvăluiri

Bobaru a comis-o în decembrie! Duster-ul Primăriei Bumbești-Jiu reparat pe CASCO

Mașina Primăriei Bumbești Jiu, implicată în evenimentul rutier din 29 august, pentru care primarul Constantin Bobaru a rămas fără carnet de conducere, a mai fost implicat într-un accident și cu o jumătate de an în urmă. Practic, potrivit Camerei de Conturi Gorj, la auditul făcut în această vară, s-a constatat că Duster-ul UAT-ului, condus exclusiv de edilul PSD, a mai fost reparat pe CASCO. Practic, în luna decembrie, Duster-ul a fost lovit dreapta spate, iar reparația nu s-a făcut din buzunarul autorului, ci pe CASCO, asigurarea fiind achitata din bani publici. Reparația a costat între 8000-9000 de lei, lucru care reiese din raportul de daune din luna decembrie.

Evident că evenimentul nu a fost făcut public, dar este curios cum și unde s-a întâmplat, fapt care poate fi adus la cunoștința opiniei publice, dacă primarul Bobaru este transparent așa cum se laudă.

Reamintim că primarul orașului Bumbești-Jiu a rămas săptămâna trecută fără carnetul de conducere și s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și fugă de la locul accidentului. Edilul l-a lovit cu oglinda retrovizoare pe juristul Primăriei Crasna. Primarul nu este la prima abatere o spune un localnic chiar într-un comentariu la o știre care îl are protagonist tocmai pe Bobaru.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button