Actualitate

BUGETUL Târgu-Jiului pe 2021. INVESTIȚII de 6 milioane de euro

Primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, anunță că în bugetul pe anul 2021 au fost alocate circa 6 milioane de euro pentru diverse investiții.

Potrivit lui Marcel Romanescu, numai pentru cofinanțarea proiectelor pe fonduri europene, pe Programul Național de Dezvoltare Locală, ori pe Compania Națională de Investiții, au fost alocate aproximativ 5 milioane de euro. „Bugetul este realizat, în primul rând, pentru dezvoltarea municipiului Târgu-Jiu, pentru investiții. Cea mai mare parte din suma care va fi alocată va fi defalcată pe trei capitole. În primul rând, asigurarea cofinanțării la proiectele europene. Vorbim de sume destul de mari. E vorba de aproximativ 2 milioane de euro pe care doar din bugetul local, pentru acest an, trebuie să le alocam. Pe de altă parte, este alocarea fondurilor de la bugetul local pentru cofinanțarea proiectelor pe PNDL. Încă un milion și jumătate de euro pe PNDL și proiectele pe care le avem prin Compania Națională de Investiții aprobate, la fel, încă două milioane de euro, deci, în mare parte, din cei aproximativ 6 milioane de euro pe care-i avem alocați pe zona de investiții, aproximativ 5 milioane se duc pe partea de cofinanțare a proiectelor pe fonduri europene”, a conchis edilul municipiului Târgu-Jiu.

Se deschid noi șantiere

Marcel Romanescu a mai anunțat că un milion de euro din bugetul local va fi folosit pentru reabilitarea cartierului Plopilor și reparații la diverse unități de învățământ din municipiu. “Rămânem cu un milion de euro și încercăm să deschidem noi șantiere. Unul dintre aceste șantiere este cel care se realizează în zona Plopilor, a cărei valoare este undeva la două milioane de lei. Am mai lăsat o rezervă pentru eventualele probleme care ar putea să apară pe reparațiile de la unitățile de învățământ, în jur de două milioane de lei. În comparație cu ultimii patru ani de zile, solicitările nu mai sunt chiar atât de mari, pentru că investim permanent, astăzi, vorbim doar de mijloacele pe care le mai avem de realizat în unitățile de pe raza municipiului Târgu-Jiu”, a mai spus edilul Târgu-Jiului.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *