
Cei aproape 40 de câini crescuți într-un spațiu ilegal din Târgu Jiu au fost mutați de pe proprietatea, fostului comisar de la Protecția Consumatorului Gorj, Dan Radu, aproape de casa lui Căldăraru Florin din municipiu. Omul, care are doi copii, spune că nu mai suporta mirosul care vine de la patrupedele crescute cu lături și susține că a ajuns la spital cu probleme la stomac. Omul cere autorităților să se sesizeze și să vina să ridice câinii respectivi.
Cu lăturile pe care se vad în fotografii își crește pensionarul Dan Radu câinii de rasă, într-un spațiu neautorizat din Târgu Jiu. Dacă până acum a terorizat cu zgomotul și cu mirosul și locatarii unui bloc și o familie care locuiește lângă depozitul unde își crește acesta câinii, acum proprietarul și-a mutat patrupedele mai departe cu o sută de metri. De data asta, afectează două familii. Una a lui Florin Căldăraru, care are doi copii, dar și pe fratele acestuia care are o fetiță de doi ani.
Proprietarul și soția spun că nu pot rezista mirosului insuportabil care vine dinspre depozitul Frutti Fresh, iar omul a ajuns la spital cu probleme la stomac.
„Cerem autorităților să vină, în această dimineață, să ridice câinii de aici de lângă casa noastră. Sunt aproape 40 de metri între depozit și casa mea, dar mirosul este insuportabil și nu va mai spun cum este zgomotul. Noaptea este dezastru, latră câinii din depozit ca la nebuni, că se mănâncă animalele între ele. Nu ne putem odihni, nu putem sta liniștiți, este pericol public”, spune Florin Căldăraru, revoltat de situație.
Omul susține că va suna la poliție dacă nu se ridică animalele respective deoarece lângă locuința sa este un focar de infecție.
Această familie nu este singura care a sesizat problema apărută de o săptămână. Și locatarii de la bloc au făcut același lucru. Din păcate, măsurile lipsesc, iar Dan Radu le râde în nas celor care au ajuns până la instanță să scape de câinii crescuți de respectivul în scop financiar, după cum susțin unii locatari ai zonei.







