Politică

Candidează Iordache la șefia PNL Gorj? Ce spune Romanescu

Primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, consideră că ar fi o soluție imorală, dacă Ion Iordache ar primi derogare pentru a candida la președinția PNL Gorj.

Marcel Romanescu spune că Ion Iordache a trădat Partidul Național Liberal, când a decis să plece la Forța Dreptei după ce a ieșit senator pe listele PNL. În aceste condiții, primarul Târgu-Jiului i se pare anormal ca liderii de la centru ai PNL să-i dea derogare pentru a candida la președinția organizației județene. “Candidatura lui Ion Iordache este condiționată de mult mai multe lucruri. Pe de-o parte, de faptul că dânsul nu mai are calitatea de membru, iar pentru funcția de președinte al unei organizații județene, din ceea ce știu eu, în statut, trebuie să ai o anumită vechime în cadrul PNL, neîntreruptă. Derogarea se poate da de către forurile centrale, derogare de vechime pentru a putea candida pentru funcția de președinte, dar, cel puțin din punctul meu de vedere, ar fi o decizie imorală. Este anormal ca, la un moment dat, după ce ai părăsit formațiunea politică să revii doar atunci când candidezi pentru funcția de președinte, deși tu ți-ai trădat partidul. Același partid care pe tine, la un moment dat, te-a făcut senator al României. Vom vedea ce vor stabili cei de la centru”, spune edilul.

Ce spune despre o candidatura la președinția PNL Gorj

În ceea ce privește o candidatură a sa la funcția de președinte al PNL Gorj, primarul Târgu-Jiului spune că nu va intra în competiția internă, dacă nu va fi sigur că o va câștiga. „Pentru mine nu a fost neapărat un război pentru ocuparea unei funcții de președinte al organizației județene. Nu știu dacă voi candida. Iau în calcul și o astfel de variantă, de a nu candida la funcția de președinte, pentru că, dacă voi candida, îmi doresc să câștig, nu doar să fiu participant într-o competiție electorală. Dar voi vedea și voi analiza și semnalele pe care le voi primi de la reprezentanții organizației centrale. Mă voi decide atunci când se va declanșa procedura pentru alegeri în organizația județeană, e clar că va fi cu câteva zile înainte de finalizarea termenului de depunere a candidaturilor. După părerea mea, domnul Știrbu este ales ca și deputat de Olt și va rămâne alături de organizația de la Olt. Cel puțin, din discuțiile pe care le-am avut cu dumnealui, telefonice, asta mi-a spus, a venit pentru o perioadă determinată de timp, după care, vrea să lase organizația să poată să-și ducă destinul mai departe. Eu am văzut o declarație a președintelui PNL, lui Nicolae Ciucă, care a spus foarte clar că, la Gorj, avem un președinte interimar, care are un termen de 60 de zile pentru declanșarea alegerilor pentru funcția de președinte și care va fi, în momentul de față, mandatat să vină cu o propunere de Birou Permanent Județean interimar”, a conchis Marcel Romanescu.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button