Monden

Ce se întâmplă cu mașinile lui Petrică Mâțu Stoian, la 9 luni de la moartea sa

La doar 61 de ani, Petrică Mâțu Stoian avea toată viața înainte, însă pe data de 6 noiembrie 2021 artistul a plecat fulgerător dintre noi lăsând în urma sa o uriașă durere și multe întrebări care poate nu și-au primit răspunsul nici până astăzi.

Pentru familia cântărețului au fost clipe extrem de grele și cele două surori ale artistului nu pot să accepte faptul că fratele lor a decedat și că nu-l vor mai vedea niciodată. Din nefericire, a existat și un scandal ulterior legat de moartea sa, dar și de împărțirea averii, asta deoarece alături de cântăreț în ultimii săi ani de viață a fost Doru Gușman, cel care de altfel îi era și impresar și în casa căruia cântărețul stătea.

Acum, la 9 luni de la moartea regretatului intepret, sora lui Petrică Mâțu Stoian spune că a început împărțirea averii, iar drepturile de autor vor rămâne la ele, precum și unele dintre bunurile cântărețului urmând ca pe altele să le primească și Doru Gușman.

Cei doi bolizi de lux ai regretatului artist nu au fost însă împărțiți, însă sora lui Petrică Mâțu Stoian susține că ea nu poate să-i conducă mașina fratelui ei și că are are un autoturism, așa că mașinile vor fi vândute, iar ulterior va împărții banii cu sora ei și nepoții cântărețului.

”Nu am fost încă să luăm lucrurile din casa din Craiova, unde Petrică a locuit în ultimii ani. Avea două mașini, care rămân familiei, și drepturile de autor. Nu mi le dă mie, le împărțim între noi, moștenitorii, eu am mașina mea, nu-mi trebuie. Împărțim banii, după vânzare, între mine, sora mea și nepoți. Costumele populare ale lui Petrică încă le avem, nu am hotărât ce vom face cu ele. Mai avem de închis firma pe care o deținea. Eu nu sunt bine deloc, sunt supărată, nu ne vine a crede nici acum, mai văd pe Facebook că toată lumea postează câte ceva în amintirea lui. L-a iubit lumea, pentru că era foarte spiritual pe scenă, lumea îl îndrăgea”, a spus sora lui Petrică Mâțu Stoian pentru Ego.ro.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *