Actualitate

Ce spune CNAIR despre întârzierea decontării lucrărilor la „centura“ municipiului Târgu Jiu

Reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au transmis un punct de vedere, după ce prefectul județului Gorj, Marcel Iacobescu, a afirmat că întârzierile în decontarea lucrărilor sunt foarte mari și a dat exemplul unui angajat care nu își primise salariul de trei luni.

Situația este generată din cauza unor probleme financiare cu care se confruntă societatea italiană Secol, executantul lucrării, care nu a mai putut să constituie Scrisoarea de Garanție de Bună Execuție, așa cum cere legea. „La data prezentei progresul fizic al lucrărilor Variantei de Ocolire Târgu Jiu este de aproximativ 43%, iar ritmul execuției lucrărilor este unul redus, mobilizarea Antreprenorului fiind, de asemenea, redusă, față de cele asumate la ofertă. Antreprenorul se află în această situație, întrucât, începând cu data de 11.07.2022, acesta nu a mai deținut o Scrisoare de Garanție de Bună Execuție valabilă, astfel că plata a fost suspendată de către CNAIR, în conformitate cu prevederile contractuale. Antreprenorul a fost invitat de către CNAIR să semneze un Act Adițional pentru constituirea unei noi Garanții de Bună Execuție, însă acesta a refuzat semnarea, astfel că, CNAIR nu poate fi considerată responsabila de blocajul financiar în care se află Antreprenorul, acest aspect fiind imputabil în exclusivitate Antreprenorului“.

Garanția de Bună Execuție, constituită automat

CNAIR a transmis că Garanția de Bună Execuție se va constitui în mod automat: „Având în vedere refuzul semnării Actului Adițional privind constituirea noii Garanții de Bună Execuție, CNAIR a comunicat Antreprenorului că aceasta se va constitui, în mod automat, prin rețineri successive, astfel cum prevede Legea nr. 225 din 19 iulie 2022 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 19/2022 privind unele măsuri referitoare la garanţiile de bună execuţie constituite în cadrul contractelor de achiziţie publică şi a contractelor sectoriale.
Prin urmare, la data prezentei, în cadrul contractului s-a reglementat situatia existenței și valabilității Garanției de Bună Execuție, astfel că vor fi reluate plățile către Antreprenor“.

Nu s-a ajuns la un acord în privința prelungirii lucrărilor

Până în prezent, CNAIR și Secol nu au ajuns la un acord cu privire la prelungirea termenului de finalizare a lucrărilor: „În ceea ce privește durata de execuție, precizăm că aceasta s-a finalizat în data de 16.08.2022, conform prevederilor contractuale. Pentru acordarea unei prelungiri a duratei de execuție, până în luna noiembrie 2023, astfel cum solicită antreprenorul, a avut loc o ședință de consultare a părților, însă până la data prezentei, părțile nu au ajuns la un consens.
CNAIR consideră că la data prezentei, Antreprenorul are toate premisele pentru a se mobiliza în mod corespunzător în vederea finalizării lucrărilor Variantei de Ocolire“.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button