Actualitate

CONTRE pe tema unui DRUM JUDEȚEAN. REACȚIA unui consilier județean

Consilierul județean PSD, Mihai Istrate, este deranjat că un consilier local de la Țicleni se laudă că face demersuri pentru modernizarea drumului județean 674A ce face legătura cu Târgu-Jiu.

Noul consilier județean PSD, Mihai Istrate, a venit cu câteva precizări pe pagina de socializare după ce alesul local ADN Dragoș Geică a demarat o petiție online și o campanie de strângere de semnături legată de asfaltarea drumului. Alesul județean îl acuză pe consilierul local de la Țicleni ca facă acțiuni de imagine pentru că, încă din luna august 2020, Consiliul Județean Gorj a demarat procedura de elaborare a documentației în vederea obținerii de fonduri europene pentru reabilitarea DJ 674A. “ În locul domnului Brănescu, responsabil cu tot felul de petiții și acțiuni de imagine este domnul Geică. Mă aștept să facă petiții și pentru ca soarele să răsară”, ne-a declarat consilierul județean. Mihai Istrate dă asigurări că modernizarea drumului județean Țilceni-Târgu-Jiu este una din prioritățile consiliului județean. Șefii județului speră să obțină fonduri europene pentru realizarea proiectului. Investiția se ridică la circa 20 de milioane de euro. ”Este proiectul meu de suflet, fiind unul din motivele ce m-a determinat să mă implic politic”, a conchis consilierul județean social-democrat.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *