Dezvăluiri

CEO a găsit soluția să își majoreze capitalul social


Complexul Energetic Oltenia își va majora capitalul social cu ajutorul noilor investiții. Acest lucru va fi aprobat în ședința de joi a acționarilor companiei. Directoratul le propune acționarilor să aprobe majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor pentru care a fost obținut recent dreptul de proprietate. Este vorba de suprafețe întinse de teren pe care vor fi amplasate viitoarele investiții ale companiei. Sunt în principal terenurile pe care vor fi construite parcurile fotovoltaice.

Nu toate suprafețele de teren aveau documente în regulă și nu aveau reglementată situația juridică și cadastrală. Pentru noile investiții a fost nevoie să se revizuiască toate documentațiile. Noile investiții sunt prevăzute în Planul de restructurare al Complexului Energetic Oltenia 2021 – 2026. Acesta va trebui să fie aprobat de către Comisa Europeană.

Este de precizat că nu cu mult timp în urmă colosul energetic a redus din pierderi printr-o operațiune de diminuare a capitalului social. Diminuarea a fost de un miliard de lei. Acum acționarii încearcă să majoreze capitalul social cu valoarea terenurilor pentru care a obținut documente de proprietate. Măsura reducerii pierderilor prin diminuarea capitalului social al Complexului Energetic Oltenia nu a fost văzută însă cu ochi buni la nivel local.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *