Dezvăluiri

CEO scapă și în acte de terenurile predate către UMC Berbești

Complexul Energetic Oltenia și-a propus să finalizeze, anul acesta, transferul de proprietate în cazul Unității Miniere de Carieră Berbești, din județul Vâlcea. Cu toate acestea, cele două cariere miniere din componența UMC, respectiv Alunu și Berbești, au fost preluate de CET Govora, încă din anul 2015. În momentul de față, Complexul Energetic Oltenia a aprobat fondurile necesare pentru întocmirea documentațiilor cadastrale și intabulare pentru terenurile ce au aparținut fostei UMC Berbești, actual CET Govora, în vederea realizării transferului de proprietate.
Complexul Energetic Oltenia a cedat, în 2015, carierele de lignit Berbeşti şi Alunu către CET Govora, principalul utilizator al cărbunelui din aceste cariere, potrivit unei Ordonanțe de Urgență inițiată la vremea respectivă.

Totodată, de-a lungul timpului, CET Govora a acumulat restanțe la plata lignitului, soluția finală fiind preluarea carierelor. Transferul efectiv al terenurilor a întârziat însă mai mulți ani. În momentul în care UMC Berbești a fost predată către CET Govora avea 1.200 de salariați. Transferul de activitate către Vâlcea nu a fost văzut cu ochi buni de către specialiștii din minerit, mai ales. De altfel, la Cariera Alunu s-a și răsturnat un excavator la un moment dat. În prezent, Complexul Energetic Oltenia face demersuri pentru întocmirea documentațiilor necesare, astfel încât să fie finalizat efectiv transferul terenurilor ocupate de carierele miniere.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *