Actualitate

Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”, PRIMUL la promovabilitate la BAC. Ce spune DIRECTORUL CNTV

Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu”, din Târgu-Jiu, este, și-n acest an, primul la promovabilitate la examenul de Bacalaureat, cu 97.10%.

După Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu”, pe locul 2 în topul promovabilității la examenul maturității este Colegiul ”Ecaterina Teodoroiu”, cu 96.24%, iar pe locul 3, Colegiul Național ”Spiru Haret”, cu 90.71%. Performanța din acest an a Colegiului Național ”Tudor Vladimirescu” este notabilă și pentru că prestigioasa unitate de învățământ din Târgu-Jiu a împlinit, în 2020, 13o de an de existentă. „Ne bucurăm să fim din nou în fruntea listei liceelor din Târgu-Jiu. Procentul de promovabilitate este bun, putea fi și mai bun, dar, în condițiile actuale, este foarte bine ”, spune Dorin Tașcău. Directorul Colegiului Național ”Tudor Vladimirescu” se așteaptă ca după contestații notele de 10 să crească, în prezent fiind doar două.

Gorjul, codaș, în ceea ce privește promovabilitatea la BAC

Județele în care rata de promovare a fost sub 50% sunt: Ilfov (32.2%), Giurgiu(42.4%), Mehedinți (47.8%) și Gorj (49.7%). La polul opus, Cluj este județul cu cea mai mare rată de promovare a examenului de Bacalaureat 2020: 77.8%. Această zonă a țării a triumfat și în 2019, când a avut un procent de 80.71%. Dana Constantinescu spune că procentul a fost influențat de candidații din anii anteriori, care și-au încercat norocul la examenul maturității și în acest an. Rezultate slabe la Bacalaureat s-au obținut în Târgu-Jiu la Colegiul Auto “Traian Vuia”, 2,60 procente și Liceul Tehnologic Bârsești, 5,93%. Dana Constantinescu spune că, aici, Inspectoratul Școlar Județean va face o analiză.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *