Dezvăluiri

CUTREMURĂTOR! Bătrână ABANDONATĂ sub cerul liber, într-un mărăciniș, la marginea localității Sâmbotin!

La capătul ulițelor satelor, acolo unde se termină asfaltul și unde echipele de campanie ale politicienilor își încheie periplurile electorale, începe Gorjul real. La marginea satului Sâmbotin, din comuna Schela, unde n-a călcat picior de politician, la nici un kilometru de primăria locală, locuiește, de mai bine de o lună, o femeie abandonată de familie. Cam tot de atunci a fost ales și noul primar al comunei, Constantin Gabriel Deteșan, un tânăr liberal care încă nu și-a revenit după șocul victoriei și, la mai bine de două săptămâni de la depunerea jurământului, își face singur urări pe facebook. ”A fost abandonată de Dumnezeu!”, spun doi bărbați care tocmai veniseră să-i aducă niște lemne, însă e evident că și de pământeni.

Duminică, la orele prânzului, la Sâmbotin erau 7 grade Celsius și valurile de ceață dădeau senzația că drumul de la biserică se sfârșește într-un hău.

La nici 200 de metri de unde se termină asfaltul, într-un mărăciniș, la marginea lacului din zonă, într-un cort, locuiește Maria Mihalache.

Locuiește e impropriu spus pentru că, de fapt, femeia în vârstă de 76 de ani, își duce zilele sub cerul liber, alături de câțiva câini și pisici, cel mai probabil abandonați, ca și ea.

Femeia e de loc din Prigoria, comună aflată la vreo 50 de km de Schela. Pe Maria Mihalache viața a adus-o la Sâmbotin în urmă cu vreo doi ani, când a venit la unul din frații săi care se stabilise, vremelnic, în zonă. Au stat împreună într-o casă părăsită, însă fratele său a plecat din comună, în cele din urmă.

După nu mult timp, femeia a fost scoasă afară din acea casă de familia care o deținea în proprietate și așa a ajuns la marginea satului.

A locuit o vreme într-un adăpost improvizat din niște pături agățate pe mărăcini și, din ce povestesc sătenii, unui pescar, din cei care frecventează lacul din zonă, i s-a făcut milă de bătrână și i-a lăsat un cort.

Am vorbit cu bătrâna din marginea drumului, de teama celor patru dulăi care parcă o protejau de tot răul lumii.
Femeia spune că a muncit, pe vremea când era colectiv, la ferma de animale și n-a fost căsătorită niciodată, însă are o fiică. ”Am făcut-o pe când eram fată. Nu m-am căsătorit niciodată. E prin străinătate, nu știu pe unde. Nu mai știu nimic de ea și nici ea de mine, de ani buni”, povestește cu amărăciune bătrâna.

Doi oameni cu suflet mare tocmai îi aduseseră un portbagaj cu lemne și se pregăteau să i le taie cu o drujbă. ”O știm de mult timp. Mai venim să-i mai aducem câte un lemn. Îi mai aduce lumea de pomană, ba o paine, ba ceva de-ale gurii. A locuit cu fratele într-o casă pe aici. Au dat-o afară pentru că vor să vândă acea casă, așa am auzit”, afirmă cei doi bărbați.

Comuna Schela…

… a fost condusă, în ultimele două decenii, de social-democratul Aristide Șerbănescu, un personaj sinistru, care își dorea încă un mandat la 73 de ani.

La alegerile de pe 27 septembrie, Șerbănescu a fost detronat de către mult mai tânărul Constantin Gabriel Deteșan. În mesajul prin care își anunța victoria în alegeri liberalul scria că ”trebuie să fim solidari” și cam la clișee de acest gen s-a rezumat solidaritatea sa. Un lucru e cert: primarul e chiar din satul Sâmbotin, la marginea căruia a fost abandonat un om, și despre care, cu siguranță, a aflat și Deteșan, însă acest lucru nu l-a mișcat sufletește. Probabil a rămas proțăpit în scaunul de primar, cu cocarda tricoloră la gât, de pe 23 octombrie, de când a depus jurământul și încă e cuprins de beatitudine.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button