Delia, mândră până peste cap de Răzvan Munteanu
Foarte mândră de soțul său, Delia a mărturisit că ea și Răzvan Munteanu se înțeleg și se completează de minune unul pe altul. În căsnicia lor există un echilibru atât personal, cât și profesional, iar toate le merg cum nu se poate mai bine.
După atâția ani împreună și atât de multe realizări, vedeta conștientizează că a luat cea mai bună decizie în momentul în care a ales ca soțul ei să se ocupe de ea, ca artist.
„Răzvan este pe științe exacte, eu sunt o parte creativă, el e cu spirit și calcule și de toate. Ne completăm perfect. Cel mai mult m-a ajutat faptul că am avut încredere și am avut eu intuiția să-mi dau seama că el are potențial de așa ceva. Când ne-am cunoscut noi, nu făcea asta.
Ușor, ușor, am început să-mi dau seama că e extrem de talentat în treaba asta, în diverse lucruri. E un bun manager, e bun în multe direcții. Uneori nu înțeleg cum ține pasul cu toate lucrurile. E exact și calculat și știe foarte multă informație. Nu există ceva să nu știe. Mi se pare fenomenal. Simțindu-i potențialul, i-am zis: hei, tu, iubire! Nu ai vrea să facem treaba asta împreună, cumva? Simt că în momentul ăsta nu am încredere în nimeni, am avut experiențe cu oameni care m-au dezamăgit.
Era ușor să furi, era ușor să mă furi. I-am zis lui Răzvan să fim o echipă, pentru că în el aveam încredere. Suntem o familie, hai să facem chestii frumoase împreună.
Acum e prins în multe alte direcții. Notează, scrie, continuu”, a spus Delia, despre soțul ei, Răzvan.