Politică

DEPUTAT, despre demersurile grupului de lucru privind OUG pentru deblocarea Legii 197/2021: Se fac că lucrează

Deputatul Gheorghe Pecingină anunță nu va participa la întâlnirea pe care grupul de lucru constituit de senatorul Ion Iordache pentru deblocarea legii privind pensionarea anticipată, vrea să o organizeze săptămâna aceasta.

Liderii sindicali care face parte din grupul de lucru pentru deblocarea legii de reducere a vârstei de pensionare vor să-i invite pe parlamentarii de Gorj la o întâlnire pentru a susține ordonanța de urgență de guvern la care au lucrat persoane din Consiliul Consultativ. Deputatul Gheorghe Pecingină spune că nu va participa la ”măscăriile și joaca de copii pe care o fac unii pe la Gorj”. Parlamentarul liberal spune că proiectul de OUG care face aplicabilă pensionarea anticipată există deja la Ministerul Muncii și va fi emisă după instalarea unui nou guvern. “ Este o mare prostie. Acel grup de lucru care s-a format este ceva de genul: hai să ne facem că lucrăm. Proiectul de ordonanță de guvern era simplu. Era exact ce le-a spus și Dan Vîlceanu la întâlnirea care a avut loc al Prefectură. Este un singur paragraf de introdus. Nu era nevoie să facă ei proiectul de ordonanță de guvern, dar oamenii vor să se întâlnească, unii vor să se creadă importanți. Unii nu au făcut în viața lor un proiect de ordonanță de guvern, dar s-au apucat acum să facă. Proiectul de OUG există deja, e la Ministerul Muncii. Se știe ce paragraf trebuie introdus. Este simplu. Lucrurile nu trebuie să le facă grupul de lucru. Acum, nu mai susțin oamenii? Unii care-și făceau poze cu Ludovic Orban spuneau că au salvat mineritul, acum fac grupuri de lucru. Nu mai e proastă legea? Vedeți cât de schimbători sunt oamenii? Dar dacă e pentru voturi fac orice. Propunerea pentru ordonanța de urgență stă la latitudinea guvernului, nu a Parlamentului. E o porcărie, oamenii se fac că lucrează, în loc să facă legi așa cum trebuie. Ne prefacem că lucrăm pe la Gorj la celebra lege făcută praf de unii. Nu voi participa la întâlnirea pe care vrea s-o organizeze grupul de lucru. Voi susține ordonanța de guvern pe care o are pregătită Ministerul Muncii. Voi susține deblocarea legii printr-o astfel de ordonanță, dar nu vor participa la măscările și joaca de copii pe care o fac unii pe la Gorj”, a conchis Gheorghe Pecingină.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *