
Hotărârea CNSU adoptată luni de Guvern reglementează atât funcționarea unităților de învățământ, cât și reglementarea unităților de tip afterschool, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, după ședința de guvern de luni. Ministrul a mai spus că astăzi s-au deschis 4.887 de unități de învățământ cu prezență fizică în care învață peste 2 milioane de elevi și preșcolari. Mai exact, este vorba de 68 la sută din numărul total al școlilor și grădinițelor cu personalitate juridică. Amintim că pentru ca o școală să se deschidă cu prezență fizică, trebuie ca 60% din personalul angajat să fie vaccinat.
“Am susținut, susțin și voi susține importanța deschiderii școlilor și grădinițelor pentru prezență fizică. Am avut de optat între două variante, varianta unu: păstrarea tuturor grădinițelor și școlilor închise; și varianta doi: toate școlile și grădinițele deschise. În mod evident, nu am considerat acceptabilă varianta unu cu păstrarea școlilor și grădinițelor închise. În același timp, nici varianta doi (păstrarea tuturor școlilor și grădinițelor deschise fără măsuri suplimentare de protecție sanitară) nu era o variantă acceptabilă deoarece ar fi negat situația epidemiologică prezentă.
A trebuit un criteriu de departajare între școlile și grădinițele pentru care putem permite prezența fizică, pentru școlile și grădinițele pentru care nu putem permite prezența fizică. Acest criteriu a fost identificat ca fiind rata de vaccinare în rândul personalului din școli și grădinițe. Este un criteriu care nu este ideal, care are o serie de neajunsuri, dar este un criteriu care contribuie la crearea unui mediu sigur, mai sigur în școli și grădinițe, pentru copii și elevi, și pentru protecția profesorilor, știut fiind faptul că cei vaccinați contactează virusul mai greu și transmit virusul mai greu”, a anunţat ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu.




