Dezvăluiri

Deputatul Pecingină, despre deblocarea Legii de reducere a vârstei de pensionare: Mă voi implica personal

Deputatul PNL Gheorghe Pecingină anunță că se va ocupa personal pentru a urgenta demersurile pentru ca legea de reducere a vârstei de pensionare în minerit și energie să devină aplicabilă.

Liderii celor patru federații sindicale din cadrul Complexului Energetic Oltenia au aflat, marți, de la președintele Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, că e nevoie de emiterea unei ordonanțe de urgență de guvern pentru asimilarea la condiții speciale a perioadei dinainte de 2001, așa cum a propus ministrul de Finanțe, Dan Vîlceanu, la întâlnirea de, duminică, de la Prefectura Gorj, cu sindicaliștii din CE Oltenia. Deputatul Gheorghe Pecingină spune că va discuta cu președintele Casei Naționale de Pensii și cu ministrul Muncii, Raluca Turcan, pentru a fi emis cât mai rapid actul normativ necesar aplicării legii de reducere a vârstei de pensionare. „ Voi lua legătura cu președintele Casei Naționale de Pensii. Important este că soluția noastră este viabilă. Poate fi pusă în practică. Indiferent de ce act normativ va fi nevoie, îl vom da pentru ca salariații Complexului Energetic Oltenia să beneficieze de reducerea vârstei de pensionare. Dacă va fi vorba inclusiv de emiterea unei ordonanțe de guvern, cei de la Ministerul Muncii trebuie să o facă. Mă voi implica personal pentru ca lucrurile să meargă cât se poate de repede. Vom discuta sută la sută și cu Raluca Turcan. Voi lăsa totul deoparte și mă voi implica special în rezolvarea cât mai repede a acestei probleme. Unii își doresc să existe tensiuni în rândul angajaților Complexului Energetic Oltenia. Unii încearcă să puncteze pe linie sindicală, alții pe linie politică. Angajații Complexului Energetic Oltenia sunt bulversați pentru că sunt bombardați cu tot felul de informații, unele contradictorii, și, atunci, nu mai știu ce să creadă, de aceea s-a creat această situație tensionată”, a conchis Gheorghe Pecingină.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *