Dezvăluiri

Dezvăluirile lui Mitea după îmbrâncelile cu jandarmii. De unde au pornit tensiunile

Protestul celor 1000 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia, de marți, din fața guvernului, s-a lăsat cu scandal, ajungându-se la îmbrânceli între mineri și jandarmi.

Tensiunile dintre protestatari și mineri au pornit, potrivit lui Nicolae Mitea, excavatorist la Cariera Roșia, după ce angajații Complexului Oltenia au aflat că premierul Ilie Bolojan nu este de acord cu menținerea în companie a angajaților pe perioadă determinată. În acel moment, minerii au vrut să plece în marș către Ministerul Energiei, dar jandarmii au pus garduri, minerii fiind revoltați de măsura luată de oamenii legii.

„Au degenerat lucrurile din cauza lor, nu din cauza noastră. După ce au ieșit de la discuții cei patru lideri, sau cinci, câți au fost, și cei trei reprezentanți din rândul colegilor care sunt pe perioadă determinată, și au venit să ne povestească, toată lumea a fost călare pe acea poartă, fiindcă, acolo, era presa adunată să vadă răspunsul celorlalți. Și, atunci, după ce am aflat răspunsul că îl ține pe “NU” în brațe, că pe acest premier, Ilie Bolojan, nu-l doare de cei 1476 de angajați, nu-l doare că, pe lângă ăștia 1476 mai sunt soț, soții, copii, mame, tați și sunt, poate, ei întreținători la toți. L-au luat pe “NU” în brațe și a fost supărarea cam mare și am zis să plecăm, că, practic, n-avem de ce să mai stăm. Jandarmii au cam calculat-o greșit, au zis că plecăm să facem zarvă, dar, inițial, cred că au auzit, când între noi vorbeam că, de aici, de pe platou, din Piața Victoriei, din fața Guvernului, plecăm în marș înspre Ministerul Energiei. Și, de acolo, a degenerat totul, au început să pună acele garduri în fața noastră și vă dați seama că nouă nu ne-a convenit să ne ții ca pe câini, acolo, în țarc”, afirmă Nicolae Mitea.

”O jumătate de oră, am fost legumă. A venit o jurnalistă și m-a ridicat”

Nicolae Mitea acuză că una dintre colegele sale a fost lovită cu bastonul de un jandarm. Excavatoristul de la Cariera Roșia a primit direct în față spray lacrimogen și a fost la un pas să fie băgat în duba Jandarmeriei.

„Eu, fiind în flancul doi, în fața mea au mai fost vreo doi-trei, din spate a pornit îmbrânceala. Și vă dați seama că și eu, la rândul meu, m-am îmbrâncit peste alții. Au căzut parapeții, lângă mine o doamnă în vârstă, am ridicat-o. Un nesimțit de jandarm, că nu pot să-l numesc om, a început să dea cu acel baston într-un coleg de-ai noștri și în colega asta care era lângă mine. Eu, când am văzut că dă-n femeia asta, că vă dați seama, să dai într-o femeie așa ca-n câine, nu e ok, am ridicat de jos, am dat s-o ridic, m-am aplecat s-o ridic pe colegă, și din ridicătură a scos spray-ul lacrimogen și a început să pulverizeze în mulțime. Și, de acolo, a degenerat mai mult scandalul. Deci, în mare parte, vina e a lor. Acum, să văd, îmi pun în ordine ideile, dacă mă hotărăsc să fac o plângere penală, dacă nu, să aibă și el parte de fericire cum au copiii ăștia. Colega mea s-a hotărât de-acolo, și a zis să ajungă acasă, să discute și cu familia.Vă dați seama că imediat i-a înnegrit totul, putea să-i spargă lentilele la ochelari, să se întâmple altceva. Iar eu, o jumătate de oră, trei sferturi de ceas am fost legumă, n-am mai știut ce-i cu mine. E prima dată în viața mea, când o iau în față cu spray-ul ăsta lacrimogen. Am fost inconștient. A venit o jurnalistă de la un post de televiziune și m-a ridicat de jos, c-am și căzut jos. Jandarmii voiau să ne tragă spre dubă pe mine și pe colegă. Noi n-am fost foarte pașnici, și-atunci, a început să apară și țipete: «Ce faceți, bă, tot, dumneavoastră îi omorâți, să dai într-o femeie asta ca pe câine și tot pe ei îi luați înspre dubă? Cu ce-au greșit?». Și noroc, în mare parte, cu acea jurnalistă, care era la locul faptei, că nu ne-a luat. Altfel, cred că ne luau și pe noi în dubă, nevinovați, și bătuți și cu banii luați”, a dezvăluit Nicolae Mitea.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *