Dezvăluiri

Dosar penal pentru un drum sătesc din Sâmbotin, recepționat dar nefinalizat!

Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu are în cercetare un dosar penal cu privire la felul în care a fost recepționată lucrarea de reabilitare a DS 14 din Sâmbotin, comuna Schela, realizat de firma Gruconstruct SRL. IPJ Gorj prin Serviciul de Combatere a Criminalității Economice anunță astfel pe 21 mai că dosar se afla la unitatea de parchet, subliniindu-se faptul că funcționari ai Primăriei Schela au semnat și întocmit documente care au legătură cu recepționarea lucrărilor de modernizare ale acestui drum, investiție care nu este finalizată în fapt. Firma constructoare a încasat însă banii pe lucrarea astfel recepționată.

La fața locului, luna trecută au venit la acest drum mai multe echipaje de poliție și au anchetat situația în teren. Drumul sătesc nu are rigole și nu are balustrade amplasate conform caietului de sarcini.

Dosarul penal 1230/p/2020 se afla în lucru la Parchetul Local încă de anul trecut. Investiția a fost realizată pe timpul fostului primar Aristide Șerbănescu, în prezent consilier local PSD. Sunt supoziții că ar fi fost recepționat acest drum sub conducerea actualului primar. Cert este că funcționarii care au recepționat drumul sătesc sun aceiași indiferent de edilul aflat la conducerea primăriei.

Reamintim că pentru o lucrare similară, plătită și recepționată fără să fie finalizată, primarul de Vladimir a fost trimis în judecată și condamnat pe fond la trei ani de închisoare cu suspendare, pe patru ani de încercare.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *