
Doi asistenți judiciari își vor desfășura activitatea în cadrul Tribunalului Gorj.
Anunțul a fost făcut de către ministrul de Justiție, Alina Gorghiu, în timpul vizitei sale în județul Gorj. „În data de 13 octombrie, pentru unii este cu ghinion, dar pentru Gorj este cu noroc, am semnat ordinul prin care Tribunalului Gorj au fost alocați suplimentar doi asistenți judiciari, pentru că este nevoie de mult efort pentru litigiile de muncă, de specialiști, și pentru a nu bloca instanța am alocat aceste două noi posturi“, a declarat Gorghiu.
Ministrul Justiției s-a referit la litigiile care vor fi deschise de către salariații CEO sau cei care au ieșit la pensie pentru drepturile bănești.
În urmă cu patru luni, Ministerul Justiţiei a anunţat că a fost emis un ordin prin care 17 posturi de asistent judiciar care se vacantează în acest an, ca urmare a ajungerii la termen a mandatelor, vor fi redistribuite la nivelul sistemului judiciar, șase posturi fiind reduse numai de la Tribunalul Gorj.
Asistenţii judiciari trebuie să studieze temeinic dosarele în cauzele la a căror soluţionare participă, să respecte programarea şedinţelor stabilită de preşedintele tribunalului şi să se conformeze dispoziţiilor date în aplicarea legii şi regulamentelor.




