Ultima oră

Efectele codului roșu din București: trafic blocat, zboruri întârziate, străzi și o stație de metrou inundate

Furtuna cu ploaie torențială, vânt puternic și grindină de dimensiuni medii a dat traficul peste cap în București și a întârziat sau chiar a forțat devierea unor zboruri care trebuiau să aterizeze pe Aeroportul Internațional Henri Coandă din Otopeni.

Mai multe tramvaie erau blocate de la intersecția Bulevardul Timișoara cu Strada Brașov până la Ghencea. Oamenii coborau din tramvaie și mergeau pe jos.

„Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, pe Cal.13 Septembrie/ Drumul Sării, Bd. Mărășești, Bd. Timișoara, Str. Brașov, vehiculele STB sunt blocate din cauza acumulărilor de apă.

Pe Str. Delea Nouă, o parte din troleibuzele liniilor 70, 79, blocate din cauza unui copac căzut pe rețea.

Pe Str. Izvorul Rece sens Piața Reșița, o parte din troleibuzele liniei 79, blocate, copac căzut pe rețea.

Pe Str. Zețarilor, vagoanele sunt blocate din cauza acumulării de apă”, arată un comunicat STB.

Unul dintre avioanele care nu puteau ateriza din cauza vremii severe pe Aeroportul Otopeni transporta copii pentru operații medicale necesare în afara țării, inițiativă a Asociației „Blondie”.

Adelina Toncean, președintele Asociației Blondie: „Astăzi nu am zburat alături de ei (copii – n.red.). Este un zbor care a transportat la Milano doi bebeluși în stare foarte gravă, intubați. La întoarcere însă, din fericire, avem alți doi copii care nu sunt dependenți de oxigen, sunt stabili și împreună cu echipa medicală și părinții se află acum în zbor și așteaptă să poată să aterizeze. Trebuiau să aterizeze la 16:35 și am informații de la companie că nu au putut să aterizeze încă și așteaptă să se schimbe vremea ca să poată”.

Marius Popescu, purtătorul de cuvânt TAROM a declarat că avioanele și-au reluat operațiunile de aterizare și decolare.

De asemenea, stația de metrou Valea Ialomiței a fost inundată.

„Din cauza ploii torențiale de astăzi, manifestată cu intensitate, echipele Metrorex au intervenit cu operativitate, acolo unde situația a impus-o, pentru dirijarea apelor și menținerea funcționalității gurilor de evacuare.

Circulația trenurilor de metrou se desfășoară normal”, arată un comunicat al Metrorex.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button