După despărțirea de Dacian Varga, nu au mai ieșit la lumină detalii din viața artistei de muzică populară decât tangențial. Chiar dacă trăiește o frumoasă poveste de dragoste încă din vara anului trecut, artista s-a ferit să-și expună iubitul, cu trei ani mai tânăr, până recent, când a postat o fotografie cu el pe rețelele de socializare. Robert Stoica are afaceri imobiliare și o pensiune în Argeș, iar el și iubita lui sunt nedespărțiți, susțin surse din anturajul vedetei pentru Impact.ro.
„Ea și Robert s-au mutat împreună, în urmă cu un an, și se înțeleg de minune. Însă, sunt de mai mult timp împreună. El se descurcă bine, pe plan financiar, are afaceri imobiliare și o pensiune în Argeș. Sunt foarte fericiți împreună. De exemplu, de ziua ei, când a împlinit 34 de ani, el i-a făcut cadou un buchet imens de trandafiri și un inel de logodnă. Amândoi au mai fost căsătoriți, amândoi au copii din alte relații, dar asta nu i-a împiedicat să ia totul de la zero, pentru un viitor comun”, au mărturisit apropiații Mariei pentru sursa citată.