Dezvăluiri

EXCLUSIV! Ce creșteri salariale solicită sindicatele din CEO! Burlan: Vrem să rezolvăm problema până la finele acestei luni!

Complexul Energetic Oltenia le poate oferi angajaților salarii mai mari, în contextul scăderii prețului la certificatele de CO2 și pe fondul crizei energetice care i-a determinat pe oficialii europeni să reevalueze politicile de mediu în privința energiei pe bază de cărbune. Negocierile privind noul Contract Colectiv de Muncă sunt în linie dreaptă, iar liderii de sindicat au mai multe cerințe care să se reflecte în veniturile salariale ale angajaților companiei. La ultima întâlnire a acestora cu administrația, președintele Directoratului CEO, Daniel Burlan, i-a asigurat că face toate demersurile necesare pentru a rezolva doleanțele oamenilor, conducerea companiei fiind conștientă de faptul că se impun creșteri salariale.

Liderul Sindicatului Mine Energie Oltenia, Gabriel Căldărușe, a plusat, la ultima întâlnire cu conducerea companiei, în ceea ce privește veniturile salariale ale angajaților și a invocat presiunea care se va pune pe aceștia, odată cu cererea mai mare de energie.

”Ținând cont de conjunctura actuală și de presiunea care va fi pe lucrătorii din cadrul CEO, pentru că va fi o presiune fantastică și asta înseamnă efort suplimentar din partea oamenilor, cu riscurile aferente. Solicitarea noastră, eu nu știu ce e fondul acela, cât trebuie transferat, eu știu care sunt solicitările oamenilor: introducerea adaosului de 12 milioane (de lei vechi –n.r) în salariul de bază, 500 de lei fond de promovare, în medie, pentru fiecare salariat, și încă 50 de milioane de lei pentru alte cheltuieli pe care le vom stabili de comun acord și ne vom înțelege să se ducă spre salariații din cadrul CEO. Vorbesc foarte serios!

Când am văzut că cer cei de la Tarom 35%, domle nu se poate, aici va fi o presiune continuă. Până acum, plecați acasă că așa vrea UE, acum lucrurile se schimbă, presiunea oricum va fi, pentru că așa e la noi, trecem dintr-o extremă în alta și sunt afectați oamenii. Azi pleci acasă, mâine stai în genunchi. Dintr-o dată ne trezirăm cu toții că trebuie energie. Stările acestea prin care trec salariații trebuie răsplătite. Să fim corecți, știm cât e certificatul la ora actuală, știm sigur că de anul ăsta n-o să mai fie certificate o perioadă, deci s-a terminat. Dacă ne uităm pe prognoza dumneavoastră, pe prețul la energie care există, fără certificat, vom fi superprofitabili. Deci, o parte din banii aceștia să se ducă către salariați. Eu m-am uitat pe buget și putem să ducem 20% din cheltuiala care era cu certificatele spre salariații CEO”, a spus Căldărușe.

Deși solicitările acestuia au stârnit rumoare și întrebări, președintele Directoratului CEO, Daniel Burlan, le-a transmis sindicaliștilor că poartă discuții cu reprezentanții Ministerului Finanțelor pentru a găsi soluții cu referire la cheltuielile salariale care vor fi incluse în bugetul companiei.

”Și noi vrem să rezolvăm problema, dar pentru asta trebuie o portiță legală, să nu ne ducem cu bugetul să fie contestat. De asta suntem în discuții la Ministerul Finanțelor să vedem cât putem transfera din acea sumă care era prevăzută, așa cum sunt prevederile legislative la ora actuală. Nu permite mai mult. Încercăm să facem toate demersurile pentru că și noi vrem să rezolvăm problema. Disponibilitate din partea Ministerului Energiei există, dar trebuie să găsim calea legală la Ministerul de Finanțe. Data de 14 este o dată pe care o putem prelungi cu zece zile, vrem să rezolvăm problema până la sfârșitul acestei luni ca să avem actul adițional”, a precizat Burlan.

Anul acesta producția de cărbune a CEO este estimată la 16,1 milioane de tone, maximul pe care-l pot da carierele companiei, iar producția de energie va depăși cu mult cei 9,8 TW prognozați pentru 2022.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *