Cristina Cilibiu a anunțat că a cerut Guvernului eliberarea din funcția de prefect de Gorj și urmează să-și desfășoare activitatea la Biroul Județean Tg-Jiu al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia. Au existat zvonuri încă de acum câteva luni că Cilibiu ar urma să nu mai dețină funcția, însă, astăzi, anunțul a fost făcut public. În locul Cristinei Cilibiu urmează să fie numit prefect al județului Gorj, Iulian Popescu, vicepreședinte al organizației județene a PNL și președinte interimar al PNL Târgu-Jiu. În noul context există toate premisele ca Iulian Popescu să fie desemnat candidatul liberalilor la Primăria Municipiului Târgu-Jiu, la alegerile locale de anul viitor. Iulian Popescu a candidat și în 2020 pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Gorj, însă a pierdut competiția electorală la o diferență de 19.000 de voturi față de social-democratul Cosmin Popescu.
Iulian Popescu a făcut parte din echipa fostului președinte al PNL Gorj, deputatul Dan Vîlceanu, și a fost numit membru în Consiliul de Supraveghere al CE Oltenia, consilier de stat în domeniul IT și administrație publicăla Cancelaria Prim-ministrului Florin Cîțu, iar ulterior secretar de stat la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.
În toamna anului trecut, acesta a trecut în tabăra noului lider al PNL Gorj, Ion Iordache.