Actualitate

Fabrica de confecții din Motru rămâne închisă încă 14 zile!

Tricotajele, fabrica de confecții din Motru, trebuiau să-și deschidă porțile astăzi. DSP Gorj nu a dat însă verde, spun salariatele unității, anunțate că vor mai sta acasă timp de două săptămâni. În cauză, s-a deschis și un dosar penal, pentru care se fac cercetări ,,in rem,, pentru faptă, conducerea unității fiind acuzată că a chemat angajate bolnave la serviciu.
Situația de la fabrica de confecții din Motru este incertă, atâta timp cât angajații nu sunt lăsați să revină la muncă. Direcția de Sănătate Publică Gorj a luat decizia să țină fabrica închisă, spun salariatele, după ce 9 angajați au fost confirmați cu COVID 19. Numărul angajaților de la Tricotaje, confirmați pozitiv, continuă să crească, periodic în spitalul din localitate fiind internate persoane care lucrează la acest angajator, care confecționează produse cu materiale trimise din Italia.
De altfel, salariați pozitivi s-au depistat atât în Gorj cât și în județul Mehedinți dar s-a menționat că o salariată ar fi dus virusul și la o fabrică similară din Caracal. Ce nu s-a verificat este că salariata care a fost la Caracal nu este pozitivă la coronavirus.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *