E tot mai clar că PNL Gorj are o strategie politică neînțeleasă, cumva importată parcă din fotbalul de maidan, din meciurile Ligii județene, atunci când nu se strânge primul ”11” și e băgat în teren și șoferul de pe microbuz, să fie la număr, ca echipa să nu piardă cu scor de neprezentare, iar abia după fluierul de final antrenorul realizează că scorul nu mai încape pe tabelă. Așa e și la PNL unde, surse politice dau ca sigur faptul că, la nivelul organizației Tg-Jiu, după înlăturarea echipei ”Romanescu”, ”antrenorul” Iordache e dispus să bage în teren pe oricine, cu sau fără Iulian ”Mocăniță”.
Deja s-a conturat un așa zis ”patrulater galben” care zgârie ușa vilei de pe Tudor Vladimirescu, doar, doar le-o îndeplini Iordache visul.
Șoferul care s-a urcat în troleibuz ca să se pozeze la manșă, se vrea parlamentar, dar, deocamdată, i se oferă doar șansa de a candida pentru fotoliul de primar la Tg-Jiu, ca să se obișnuiască cu (uf!) eșecul. Oricum, Muc cel Mic merită o șansă pentru că a suferit destul și, deja, din butoiul cu melancolie cade în patima băuturii. Comesenii săi povestesc că stinge câteva duble de coniac cu câteva halbe cu bere, de fiecare dată când intră în cârciumă, iar apoi face mătănii ca să nu fie detronat din poziția de prim-scamist al lui Iordache.
Driverul Muc cel Mic vrea să și-o aducă pe insula iubirii pe muza sa Olive, superba maseuză desalinizată care l-a frecționat deseori, ca să-i pună fluidele în mișcare. O vrea secretar general al municipiului. Așa că, la anvergura ei, e gata să se ia la trântă cu oricine, pentru noua construcție politică. Cu oricine care n-a cunoscut feminitatea.
Chiar și Floricica dansatoarea e în cărți, în noua conjunctură. S-a făcut remarcată, deseori, în iatac și la niște degustări de compot de prune. Deja s-a tras în…poze și de la blitz i s-au stârnit visele city manageriță.
Cel care închide patrulaterul este un creator digital de fabule și cimilituri pe Facebook , care își dorește doar un post de șef, dacă e posibil, la Poliția locală și care e pe silent, de multă vreme, în privința lui Muc cel Mic, că așa l-a rugat strategul partidului.
Abia îi aștept pe ”faimoșii” ăștia, despre care n-a auzit nimeni, să-și proiecteze ideile geniale (of course!), că ălea cu mocănița, telegondola, cârciuma din turnul CET și parcarea pe pontoane peste Jiu sunt deja fumate și eu vreau să-i promovez. Ori pe ei, ori pe Virinel, care înțeleg că a dat ”sectanții” pe ”civicari”. Ce să mai, toți aceștia fac parte din fauna prețioasă a orașului care trebuie ocrotită.