Eveniment

Falsul intelectual din Lotul „Păsărin” a rămas în pronunțare! După trei ani de la trimiterea în judecată

Judecătorii Tribunalului Gorj au decis în decembrie 2018 ca inculpații din așa-zisul Lot ,,Păsărin”, mai exact fosta conducere a Primăriei Bâlteni și câțiva oameni de afaceri, să fie, în sfârșit, judecați pentru fals intelectual. Judecată s-a făcut greoi, pentru că abia în decembrie 2018 a început procesul, dar ieri instanță a decis că dosarul să rămână în pronunțare. Sentința din dosar este importantă deoarece o parte dintre inculpați mai au sentințe cu suspendare.

La momentul trimiterii inculpaților în judecată, fostul primar Gheorghe Păsărin dar și soții Luminița și Ștefan Geamănu, au contestat măsurile și excepțiile dispuse de judecătorul de cameră preliminară. De altfel, la finalul lui 2018 un dosar similar a ajuns tot pe rolul Tribunalului Gorj, dar instanța a decis să retrimită cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova pentru completarea cercetărilor. Printre inculpați se afla fostul viceprimar de Bâlteni, Dumitru Oprea.

Mai mult, Gheorghe Păsărin, fostul primar de Bălteni, a fost acuzat, încă din 2015, de fals intelectual, uz de fals, abuz în serviciu şi complicitate la infracţiunea de spălare a banilor. Acesta era suspectat că, în calitate de primar şi ordonator principal de credite, ar fi aprobat achiziţionarea, de către primărie, în mod nereal, a cantităţii de 1.800 de tone de nisip, de la firma care i-a aparținut viceprimarului. De asemenea, viceprimarul din Bâlteni, Dumitru Oprea, fost de atunci urmărit penal pentru abuz în serviciu şi complicitate la infracţiunea de spălare a banilor. Anchetaţi au fost şi oamenii de afaceri Luminiţa şi Ştefan Geamănu, acuzaţi de comiterea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, complicitate la abuz în serviciu, spălarea banilor şi complicitate la evaziune fiscală. Totodată, Bogdan Sergiu Oarfă, administrator de firmă, a fost acuzat de evaziune fiscală. Procurorii Parchetului Curţii de Apel Craiova au stabilit că „în perioada 29.08.2013 – 22.11.2013, în calitate de primar al comunei Bâlteni şi ordonator principal de credite, a semnat şi aprobat un referat de necesitate şi o factură prin care a atestat în mod nereal faptul că Primăria Bâlteni a achiziţionat de la SC TRUST TLH CONSTRUCT SRL cantitatea de 1.800 de tone de nisip şi transportul aferent, dispunând totodată plata necuvenită către societate în sumă de 82.584 de lei. Banii obţinuţi în acest mod au fost introduşi în circuitul legal, iar cu suma virată SC TRUST TLH CONSTRUCT SRL s-au achitat obligaţii legale ale societăţii“, potrivit Parchetului Curţii de Apel Craiova.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button