Premieră în sectorul minier și energetic din județul Gorj. O organizație din care fac parte foști mineri și energeticieni nu percepe niciun fel de taxe și cotizații. Este vorba de Asociația pensionarilor din minerit și energie. Aceasta a fost înființată recent și este condusă de un grup de foști angajați ai Complexului Energetic Oltenia. Președinte interimar este Ion Popescu, fost sindicalist la Unitatea Minieră de Cariere Jilț. Din structura de conducere face parte și Doru Crăete, fost sindicalist și angajat al Sucursalei Electrocentrale de la Rovinari.
„Am decis cu toții să nu percepem niciun fel de cotizație de la membri. Sunt puține asociații care nu percep taxe membrilor lor. Ne-am gândit că suntem cu toții pensionari cu pensii bune și nu trebuie să mai impunem cotizație. Singurul lucru care va fi pentru a avea fonduri pentru organizarea de evenimente sau acordarea de consultanță juridică este formularul cu donarea impozitului pe venit de 3,5%. Atât. Cine va dori. Vrem să avem sute de membri și să ajungem la câteva mii, dacă se poate. Sunt mulți pensionari din minerit care au probleme cu autoritățile, de la obținerea de adeverințe sau recalcularea pensiilor”, a declarat Doru Crăete, din cadrul Asociației pensionarilor din minerit și sectorul energetic.
0 112