Dezvăluiri

Federația Univers a contestat reprezentativitatea FNME. Reacția lui Pîrvulescu

Federația Univers a contestat la Judecătoria Sector 3 București, pe data de 26 ianuarie, reprezentativitatea Federației Naționale Mine Energie.

Magistrații bucureșteni au decis, pe data de 13 decembrie 2023, că Federația Națională Mine Energie este reprezentativă la nivelul Complexului Energetic Oltenia. Federația Univers a contestat, însă, pe data de 26 ianuarie 2024, decizia judecătorilor.

Președintele FNME, Dumitru Pîrvulescu, crede că, probabil, liderii Univers vor să fie singuri la masa negocierilor cu administrația CE Oltenia pentru noul contract colectiv de muncă.

În opinia sa, reprezentativitatea federației pe care o conduce a fost contestată din răzbunare. Totul, după ce un sindicalist care a plecat din Federația Univers și a venit la FNME a contestat, la rându-i, reprezentativitatea federației pe care a părăsit-o cu scandal.

“ Nu știu ce contestă ei, dar o să vedem în momentul în care o să primim acea solicitare de apel. Oricum, demersul e făcut pentru a întârzia obținerea unei hotărâri, pentru că din punct de vedere legal noi avem totul depus la dosar. Numărul de membri este de peste 35%. În fine, fiecare face după cum îl duce capul. Probabil, vor să fie singuri la masă. Poate, au înțelegeri cu Dumnezeu știe. Dar nu este problemă. Dacă procesul în instanță decurge normal, oricum, până la înregistrarea contractului, noi o să avem o hotărâre definitivă. Deci, nu este nicio problemă. Repet, au făcut-o ca să întârzie. Probabil, ca să nu fim la masă când se negociază, dar, oricum, la final, vom fi atunci când se semnează, pentru că, până în martie, sigur vom avea hotărâre definitivă. Oricum, din câte știu, nici ei nu au hotărâre definitivă, așa că, dacă și-o ia, foarte bine, participă ei la negociere până când vom avea și noi. După aceea, vom veni și noi la masa negocierilor. Nu e o problemă. Știu că un lider sindical care, acum, este la FNME, dar care a plecat din Univers cu scandal, a făcut apel, la rândul său, la decizia instanței de stabilire a reprezentativității ”Univers”. Eu nu am nicio treabă cu scandalul pe care-l au ei cu acel domn. E clar că ei au mers pe principiul: să moară și capra vecinului, pentru că altfel nu văd de ce au făcut acest apel”, a comentat Dumitru Pîrvulescu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *