Un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) Gorj a fost solicitat, în cursul zilei de sâmbătă, la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Tg-Jiu pentru a prelua o pacientă suspectă de coronavirus a cărei stare de sănătate se agravase.
Direcționat la izolatorul în care se afla femeia, echipajul compus din medic, asistent și ambulanțier, a constatat că aceasta avea secreții la gură și nici un cadru medical nu era lângă ea.
Medicul Alina Simona Demetrian de la Boli Infecțioase a cerut echipajului de pe ambulanță, cu care vorbea din capătul holului, să intubeze pacienta, deși era obligatoriu ca aceasta să fi fost deja intubată de personalul medical aflându-se într-o unitate spitalicească, și s-o ducă la ATI la Spitalul 700.
Medicul de la Infecțioase ar fi recunoscut că nimeni nu se apropie de pacienți, confirmând, practic, speculațiile conform cărora personalul medical comunică cu pacienții suspecți de coronavirus doar telefonic.
Ajuns la pavilionul spitalului de pe strada Progresului, echipajul de pe ambulanță a constatat că la ultima ușă de intrare nu există rampă adecvată pentru targă, așa că a intrat în unitatea medicală pe rampa de la prima intrare și a mers cu pacienta pe tot holul de la camera de primiri urgențe și apoi cu liftul până la etajul 1, ca acolo să li se spună că a fost improvizat un compartiment ATI la parterul clădirii pentru suspecții de COVID-19. Echipajul a făcut cale-ntoarsă, hol etaj 1 – lift – parter, iar în final pacienta a fost internată în spațiul special amenajat pentru posibilii infectați cu coronavirus.
Imediat a fost anunțată Direcția de Sănătate Publică Gorj pentru a decontamina spațiile de pe tot traseul urmat de echipajul de la Ambulanță cu pacienta în interiorul spitalului, existând pericolul de a fi infectat întreg personalul medical și persoanele care circulau pe acolo.
Vienescu: Era suspectă!
Duminică după amiază, Dumitru Vienescu, managerul SJU, a confirmat decesul femeii și a spus că, cel mai probabil, în cursul zilei de luni va veni rezultatul testului COVID-19.
”Nu avem rezultatul, am vorbit la Craiova și i-am rugat să ne dea rezultatul mâine (luni, 30 martie –n.r.). Era suspectă, fiind transferată din Boli Infecțioase în ATI, aici la parter. Sunt două paturi de ATI. E cu circuit separat, adică are o intrare special făcută pentru a nu intra cu pacienții cu suspiciuni în secțiile de ATI, adică să urce la etajul 1, cu liftul. Cred că e rampă. Nu știu exact acum”, a spus managerul SJU.
Ati lasato sa moara ca un câine …. vb din capu holului afara ..ați depus un jurământ și lăsați oameni sa moara daca nu avea covit!!! acu va legați de acest virus sa nu fiti acuzați că ați omorât un om vai in ce tara trăim lasilor RUSINEEE
Lasati vrajeala in gorj nu este corona virus mor oamenii de alte boli