
Numele Corinei Popescu și al lui Sorin Elisei au fost vehiculate, în ultimele zile, pentru portoflilul de la Ministerul Energiei. Laurențiu Ciurel, fost manager al Complexului Energetic Oltenia, spune că Popescu a fost promovată în funcții în zona de Energie de OMV, al cărei angajată a fost.
“Eu nu știu cum e posibil ca aproape în totalitate miniștrii care vin spre zona de energie au background OMV, cu toții. Înainte de orice, doamna Popescu, trecută pe la minister, pe la diferite societăți energetice de distribuție, a fost angajata OMV. OMV-ul a propulsat-o în minister și din minister la Electrica și așa mai departe, pe unde a mai fost. Nu mai există alte facultăți de specialitate, decât OMV? Astea-s studiile pe care trebuie să le ai, să fii întâi ceva pe acolo ca să poți să accesezi într-o funcție tehnică, până la urmă, că ăsta-i un minister pur tehnic, nu e, eu știu, generalist așa, cu de toate. Aici, chiar trebuie să știi o ramură, de aia nici n-a fost minister foarte mult timp, a fost doar secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei. Când era un singur secretar de stat care vedea de zona de energie de toată, acum, sunt un ministru și cinci secretari de stat. Ce făcea Rodin Traicu singur, înainte.”, a precizat Laurențiu Ciurel.
“Dezvăluiri legate de „clanul” Corinei Popescu
Fostul manager al CE Oltenia susține că ar exista un “clan” al Corinei Popescu în zona deciziilor din energie. Laurențiu Ciurel afirmă că reprezentanții acestuia ar fi promovat ”interesele firmelor private și au acordat subvenții masive către zona de energie regenerabilă”.
„Eu o știu bine pe doamna respectivă. Este una dintre acele familii celebre care au stat în umbră. Numele lor nu se cunoaște, dar care au condus în permanență interesele unor firme private, dar dinăuntrul sistemului românesc. Sora dânsei este tot o fostă consilieră de ministru de energie, și cumnatul dânsei, domnul Cernat, a fost în repetate rânduri director la Transelectrica, director la ANRE, unde a promovat în permanență acest clan, până la urmă, că sunt toți neamuri acolo: soră, cumnat. Au promovat interesele firmelor private și, mai ales, au promovat subvenții masive către zona de energie regenerabilă. Ei au fost arhitecții celor opt certificate care se dădeau cândva. Adică, nu mai exista niciun interes să produci energie, ci să produci certificate, că asta era. Era 30 de euro un certificat și se luau 240 de euro pentru un megawatt produs din surse regenerabile. Dânșii, numele lor nu era cunoscut, dar ei au manipulat în permanență miniștrii habarniști care au condus, de-a lungul timpului, ministerele și uite, acum, o vedem și pe dânsa scoasă la înaintare”, a dezvăluit fostul șef din Complexul Oltenia.




