Dezvăluiri

Fost viceprimar, cu INTERDICȚIE de la ANI pentru INCOMPATIBILITATE, pe liste pentru un post de consilier local!

Fostul viceprimar al orașului Bumbești Jiu, Cristian Păunescu, președintele organizației locale a PSD, se află pe lista pentru Consiliul Local al urbei, deși are interdicție în a ocupa o funcție sau o demnitate publică, până în luna decembrie a acestui an. Biroul electoral de circumscripție orășenească nr.3 Bumbești Jiu trebuie să decidă dacă acceptă lista candidaților PSD în formula depusă, în contextul în care, deși în Legea privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice există o excepție, în cazul persoanelor față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate și sunt decăzute din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică, același act normativ prevede clar că ”dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Cristian Păunescu, directorul societății de transport public de la Bumbești Jiu, președintele organizației locale a PSD, și-a făcut loc pe lista de candidați cu cei care vizează statutul de ales local în Consiliul Local al Orașului Bumbești Jiu. Astfel, pe primul loc se află Constantin Bobaru, primarul în exercițiu și candidat pentru un nou mandat, locul secund este ocupat de George Daniel Boar, actualul viceprimar al urbei și pe poziția a treia apare numele lui Cristian Păunescu, cel care a fost declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate, iar raportul de evaluare al inspectorilor de integritate a rămas definitivă prin decizia 6338, din 16 decembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pe siteul ANI, numele lui Cristian Păunescu apare între persoanele cu interdicție în a mai exercita o funcție sau o demnitate publică timp de trei ani, adică până la data de 16 decembrie a acestui an.

Rămâne de văzut dacă BEC nr.3 Bumbești Jiu va valida lista PSD pentru Consiliul Local în aceste condiții.

Trebuie precizat totuși că, Art. 25, alin. (2) din Legea nr. 176 din 1 septembrie 2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, prevede că: ” Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului”. În aparență, fiind vorba despre un post de ales local, făcându-se distincție între dreptul de a fi ales și incompatibilități în exercitarea efectivă a funcției, s-ar încadra în excepția prevăzută de lege, numai că, tot actul normativ lămurește situația: ”Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Concret, Cristian Păunescu a fost consilier local, iar din acestă poziție a fost ales în funcția de viceprimar, din care a fost declarat incompatibil. Așa că, în acest context, doar BEC nr.3 Bumbești Jiu poate lămuri situația, mai ales că președinte este judecătorul Gheorghe Constantinescu de la Tribunalul Gorj.

Fostului viceprimar Cristian Păunescu i-a fost încetat mandatul de consilier local, înainte de termen, după decizia ÎCCJ privind starea de incompatibilitate, însă a fost cooptat, ulterior, în cabinetul primarului Constantin Bobaru, unde a fost încadrat pe postul de consilier personal. După ce Păunescu a pierdut fotoliul de viceprimar, în locul său a fost ales George Daniel Boar, un tânăr care nu a mai avut un loc de muncă anterior. După o vreme, Păunescu a devenit consilierul personal al acestuia.

De la finele lunii iulie a anului trecut, Păunescu a fost numit, prin votul consilierilor locali, în funcția de director al societății de transport public local Transport Serv SRL, înființată în aceeași zi, printr-o altă hotărâre a Consiliului Local, care deține trei microbuze.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *