EvenimentUltima oră

FOTO: O familie din Țicleni nu are acces spre proprietate, de un an de zile! Plângere penală împotriva primăriei și membrilor Comisiei de Fond Funciar

De un an de zile, familia Grancea din Țicleni, care domiciliază în centrul orașului, nu mai are drum de acces spre proprietate. Asta, deoarece Primăria Țicleni a decis, anul trecut, să blocheze drumul de pe domeniul public, pentru că UAT-ul a improprietățile ilegal un alt cetățean. Practic, primăria a pus pe tavă unui cetățean atât drumul respectiv cât și piața agroalimentară. Acum între părți exista un litigiu care se tranșează pe rolul instanțelor de judecată.

De 24 de ani, soții Grancea din Țicleni domiciliază în casa situată la nr.11, cu ieșire către strada Valea Brătuii. Au avut însă acces spre strada amintită doar până în 2023 când Primăria Țicleni a emis un titlu de proprietate către un cetățean din localitate, care însă are acte ce se suprapun cu alte acte. Familia Grancea a fost afectată doar în privința căii de acces. Practic, proprietarii ajung acasă prin piața agroalimentară, pe o bucata din aceasta, în condiții improprii.

Familia a dat în judecată UAT Țicleni și noul proprietar, încă de anul trecut, iar procesele sunt pe rol la Târgu Jiu și la Târgu Cărbunești.

Soții Grancea așteaptă că instanța să le dea dreptate dar până atunci au făcut plângeri penale împotriva celor care au emis actele ilegale, spun aceștia, și nenumărate cereri și solicitări către UAT sa se rezolve problemă apărută anul trecut.

Proprietarii vor doar sa se revină la vechea cale de acces spre locuința lor, deoarece le este imposibil să folosească drumul spre casă prin piață. Reprezentanții primăriei nu au răspuns favorabil solicitărilor familiei Vrancea, chiar dacă ,,greșeala aparține UAT”, spun proprietarii de la nr.11.

Dosarele penale se află depuse la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *