Cel mai probabil, fiecare generație a avut impresia că trăiește vremuri grele, de restriște, că sunt vremurile de pe urmă. Pentru cititorii Apocalipsei, că sunt vremuri biblice de sfârșit de lume. Au mai fost și perioade în care lumea a înflorit și a avut parte de prosperitate: în Grecia Antică, în perioada romană, la sumerieni, egipteni, poate și la mayași. Societatea umană nu a putut scăpa însă de conflicte și de războaie pentru a-și tranșa perioadele de criză pe care le-a traversat. Faptul că încă apelează la violență arată, în opinia cercetătorilor britanici, că planeta este ocupată de o civilizație de grad zero spre unu. Nu poate stăpâni resursele planetei fără să o afecteze. Încă ne rezolvăm conflictele prin violență. Unii spun că toate crizele prin care trecem ne împing să căutăm soluții, să progresăm, să evoluăm către altceva.
Dar în urma noastră rămân milioane de morți, dezastru și disperare. Nu trebuie să uităm că planeta nu este a noastră, ci a unei generații din viitor. Poate a ultimei, dacă nu va învăța să o stăpânească. Planeta este un organism viu, iar orice este viu ajunge, la un moment dat, la un final. Cel mai probabil, peste milioane, sute de milioane sau miliarde de ani, va ajunge să devină o bucată de rocă strâmbă care se plimbă prin spațiu în jurul unui soare muribund.
Date fiind condiția finită a tuturor lucrurilor, inclusiv a omului în această ipostază materială, omul tinde să spună că este superior pentru că are conștiința de sine, așa cum spunea și gânditorul Blaise Pascal. Dar umanitatea? Unde este umanitatea în tot acest parcurs al istoriei? Parcă toată istoria noastră nu este un omagiu adus umanității, ci o înșiruire de date ale războaielor purtate între diferite neamuri ale aceluiași pământ. Ori nu am învățat nimic din existența aceasta, ori suntem pe cale să învățăm că, făcând aceleași lucruri și dându-ne tot timpul cu bombe în cap, vom obține același rezultat. Deci ne vom îndrepta mereu către aceeași concluzie. Practic, existența umană a fost un război permanent, cu perioade de pace și liniște.
În prezent, se pare că am ieșit din perioada de liniște și suntem din nou într-o perioadă de tulburări. Unii specialiști ar spune că de mari tulburări. Este cert că, indiferent de vremurile pe care omul le-a trăit și indiferent de educația și de spiritul său, a fost animat de dorința de libertate. Poate că aceasta a fost mai mare decât dragostea de viață. Omul s-a născut să fie liber, deși se află cumva într-o capsulă, respiră un gaz numit oxigen și nu poate trăi fără apă mai mult de 3–4–7 zile și fără hrană mai mult de 30–60 de zile. Și fără oxigen, mai mult de câteva minute, să zicem. Așadar, ideea de libertate presupune câteva condiții primare, pe care nici nu le luăm în calcul. Dar, în general, vorbim de libertate în relația cu ceilalți sau a statelor în legătură cu alte state.
Cert este că, în vremuri tulburi, trebuie să știm să ne alegem conducătorii de care avem nevoie. În politică nu avem tot timpul sfinți și nici nu ar avea succes vreun sfânt. Ar fi bine, totuși, ca omul care conduce o națiune să fie inteligent, rațional, vizionar, diplomat și un mare negociator, dar numai când vine vorba de țara sa. Când vine vorba de relația cu poporul său, conducătorul pe care îl alegem ar trebui să fie, în primul rând, înzestrat cu umanitate. Aceasta este cea mai mare calitate a unui politician sau a unui om de stat, mai ales atunci când este pus în situația de a lua decizii politice, economice sau de orice altă natură. El va avea mereu în vedere să nu își rănească propriul popor atunci când trebuie să ia decizii sau să își atingă scopurile.
Un politician machiavelic folosește orice mijloace pentru atingerea scopurilor, uneori lăsând în urmă un șir de cadavre sau de oameni în pușcării. Probabil că cea mai mare calitate a unui politician în vremuri fragile este modul în care își conduce poporul prin furtună și cum reușește să ducă „corabia” la mal. O calitate și mai mare a unui adevărat conducător este ca, atunci când trebuie să decidă între sine și poporul său, să aleagă tot timpul poporul și să se sacrifice pe sine, chiar cu prețul de a pierde puterea.
Acestea sunt calitățile pe care trebuie să le avem în vedere când ne ducem la vot. Dacă, dincolo de CV, le vedem la vreun candidat, atunci am putea face o alegere mai bună.
Eugen Măruță
