
Doi consilieri PSD au demisionat, la începutul săptămânii trecute, de teamă să nu intre în stare de incompatibilitate. Consiliul Local Târgu-Jiu au luat act de demisiile lui Luis Popa și Sorin Torop. Primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, speră să se mai ajungă în situația ca și alți consilieri, care lucrează la stat, să fie nevoiți să demisioneze din cauza modificărilor la regimul incompatibilităților.
“Acesta este și punctul meu de vedere(nr. că nu mai pot fi retrase demisiile) și, chiar dacă nu sunt jurist, după ce m-am consultat cu marea majoritate a oamenilor de specialitate, încă o dată, opiniile sunt diverse. Eu cred că termenul în care trebuiau să opteze era înainte de a se face modificarea pe actul normativ respectiv. Eu cred nu știu dacă se va aplica retroactiv acea modificare, fără ca să supun vreunei presiuni pe cei doi colegi ai mei consilieri, pe care îi respect într-un mod deosebit, am înțeles că dumnealor au optat să rămână la varianta demisiei.
Doar doi consilieri și-au pus demisiile: domnul consilier Luis Popa și cu domnul consilier Sorin Torop. (…) Incompatibilitatea o stabilește doar ANI. Nu pot eu să mă pronunț asupra eventualei incompatibilități a vreunui consilier. Sper că nu va mai fie o astfel de situație în Consiliul Local de la Târgu Jiu. Și așa, și fără doi consilieri, lucrurile vă dați seama că nu funcționează în parametrii doriți
(…) Din câte știu eu, mai sunt consilieri care au și contracte la stat. Dar, fiecare, până la urmă, decide conform opțiunii pe care a o are și conform informațiilor pe care le-a primit în această perioadă. Nu suntem noi cei care trebuie să constatăm acest lucru. Sunt oameni maturi și-și asumă orice decizie pe care o iau”, a conchis edilul.
UAT-urile, puse în situație delicată
Unitățile administrativ-teritoriale au fost puse în situație delicată de modificările făcute de parlamentari și guvernanți, care au intrat în vigoare în mijlocul mandatelor aleșilor locali și județeni. Primarul Marcel Romanescu este de părere că noile prevederi legale ar fi trebuit aplicate începând cu 2028.
„Eu, de data asta, chiar nu pot să-i înțeleg pe guvernanți și pe parlamentari, pentru că au pus autoritățile publice locale într-o situație extrem de delicată. Și nu numai pe noi, ca autorități publice locale, în primul rând, pe cei care au aflat, pe ultima sută de metri, că se află într-o astfel de situație, ajungându-se, cum s-a întâmplat și la Târgu Jiu, ca o parte dintre oamenii care au fost aleși să-și depună demisia nici măcar la jumătatea mandatului. După părerea mea, și dacă se modifica legea, ea trebuia pusă în aplicare, începând cu mandatul din 2028. S-au schimbat regulile jocului în timpul jocului, ceea ce mie nu mi se pare normal”, a adăugat edilul.




