
UATAA Motru se chinuie să supraviețuiască și la începutul anului 2026. Sprijinul financiar, așteptat pe finalul lui 2025, de la guvern nu a mai venit. Dorel Drăghici, directorul energetic al uzinei crede că sumele pentru CET-uri încă n-au fost repartizate pentru ca guvernul să nu crească deficitul la sfârșitul anului trecut. Conducerea Uzinei de Agent Termic și Alimentare cu Apă încearcă să achite o parte din salariile restante ale angajaților. Potrivit lui Dorel Drăghici, se încearcă să se dea lichidările pe luna noiembrie.
„Până acum, n-am primit banii de la guvern, am înțeles că s-ar fi dat sau s-ar fi pus deoparte pentru sistemele centralizate, dar nu s-au dat către teritoriu. Acum, nu știu, e doar la nivel de zvon, nu s-a primit nimic până acum. Probabil că n-au vrut să mărească deficitul pe anul 2025, nu le-au dat la sfârșit de an, nu știu ce se întâmplă, dar pentru noi e capitală chestiunea asta cu banii de la guvern, pentru că, din păcate, suntem în aceeași situație, dezastruoasă în ceea ce privește lichiditățile. Gândiți-vă că, astăzi, se încearcă să se dea lichidările pe luna noiembrie, suntem în întârziere cu salariile, suntem în întârziere cu păcura, avem destule datorii încât e foarte greu să funcționăm. Dacă nu ne ajută cineva, eu cred că vom avea mari probleme. Practic, nici lefurile angajaților nu au fost aduse la zi, sunt încă restanțe.Nu, e o lună și jumătate restanță la salarii. După ce că salariile sunt mici, vă dați seama că sunt rate la bănci, sunt copii la școli, pentru fiecare din sărbătorile care au venit de iarnă și a fost o situație destul de complicată. O simțim și noi, adică și eu o simt în pielea mea și eu iau banii tot aici”, afirmă Dorel Drăghici.




