
Sunt probleme în ceea ce privește exploatarea cărbunelui în anumite puncte de lucru din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Ploile abundente și cantitatea mare de apă acumulată în zona fronturilor de lucru au făcut ca anumite echipamente să nu mai dea randamentul cerut.
Și accesul este îngreunat în sectoarele cu multă apă și cu noroi. Prin urmare, dacă anumite benzi transportoare nu pot funcționa în parametri scade productivitatea și sunt afectate livrările. În momentul de față, la nivelul Complexului Energetic Oltenia mai sunt în funcțiune două grupuri energetice. Producția medie de curent electric variază în anumite intervale orare între 300 și 400 de MW. Este echivalentul producției unui grup și jumătate. Acest lucru se reflectă în vânzările de curent electric și implicit în vânzări și încasări.
În contextul unei ierni bogate în precipitații, perioada de primăvară nu se anunță una favorabilă pentru Complexul Energetic Oltenia. Cel mai probabil Hidroelectrica va fi nevoită să pună în funcțiune mai multe capacități, imediat ce se vor topi zăpezile și va crește nivelul apei din acumulări.
De asemenea, este de așteptat ca din primăvară și temperaturile să mai crească și necesarul de energie să mai scadă. Au fost doi ani în istoria companiei când grupurile energetice au fost oprite complet în câteva zile din primăvară.




