Curiozități

Istoria mărțișorului, „firul de mătase pestriț cu ciucurele scămos”

Hotărât lucru: primăvara începe cu un șnur alb-roșu și cu miros de ghiocei. Că este doar un șnur simplu sau cu un mic obiect mai mult sau mai puțin valoros agățat de el, asta contează mai puțin – mărțișorul, mărțigașul, marțul este pecetea primăverii care, din 2017, face parte din patrimoniul imaterial UNESCO.

Acest simbol firav, pe care astăzi îl cunoaștem sub forma unui șnur, împletit dintr-un fir alb și unul roșu, leagă timid tradiția de pe teritoriul României Mari cu cea din Bulgaria și din spaţiul Macedoniei de Nord. Urmele mărțișorului au fost identificate de către arheologi în localitatea Schela Cladovei (județul Mehedinți) – amulete vopsite în alb și roșu, făcute pentru a fi purtate la gât, care datează de peste 8.000 de ani. Totuși, în izvoarele scrise, mărțişorul este menționat pentru prima dată de către cărturarul Iordache Golescu undeva în prima jumătate a secolului al XIX-lea: mamele dăruiau copiilor șnurul bicolor la începutul lunii martie pentru sănătate și împotriva deochiului.

Cănăceii de lână

Firul alb și firul roșu de lână – uneori, în unele zone, fir negru – ne duc cu gândul la legenda babei Dochia. Se spune că soacra cea rea și-a trimis nora la râu să spele un ghem de lână neagră până se va albi, dar cum apa era încă înghețată, mâinile fetei au început a sângera, iar lâna se coloră în roșu. Așa reușește tradiția populară să adune laolaltă toate elementele: alb – viața, ziua; negru – moartea, noaptea; roșu – sacrificiul. Tot tradiția leagă împletirea celor două fire de lână cu trecerea timpului; se spune că un mărțigaș autentic are 365 de spirale.

Și cum este și firesc, de tradiția mărțișorului se leagă și multe ritualuri. Înainte de a primi mărțigașul, fetele tinere își spălau fața cu apă rece de râu sau cu zăpadă, ca albul pielii să li se rumenească și să fie iubite tot anul. În Moldova, fetele atârnau șnurul de un măr, ca să crească frumoase ca floarea lui, iar în Transilvania, cănăceii împletiți se puneau sub pernă pentru ca fata să-și viseze sortitul. În Muntenia și Dobrogea, un fir de bumbac alb era împletit cu un fir de lână roșie și se agăța timp de o lună la streașina casei. În Oltenia, mărțișorul era purtat toată luna martie, iar apoi era ascuns în lada de zestre, aruncat la o răspântie sau îngropat la rădăcina unui măr.

O tradiție specială din unele părți ale Moldovei și Bucovinei, care se urmează și astăzi cu religiozitate, spune că fetele nemăritate oferă flăcăilor un mărțișor. Unele tradiții s-au păstrat neschimbate mult timp; iată că, în secolul XX, mamele, înainte de răsăritul soarelui, legau la mâna copiilor un șnur bicolor cu un bănuț de argint agățat de el, pentru a fi protejați de friguri și ca tot anul să fie frumoși precum metalul prețios.

„C-așa e obiceiul, de la Betrâni stremoși/ Să dai un mărțișor la toți ce au ochi frumoși”

De pe la finalul secolului al XIX-lea, firul de lână începuse a fi înlocuit cu bumbac, arnică sau mătase, câteodată chiar și fir de aur împletit cu fir de argint. Începuseră să fie atârnate şi monezi sau cruciulițe, în funcție de zonă.

În perioada primilor doi regi ai României, Carol I și Ferdinand, fuseseră puse în circulație monede cu gaură, care la început de primăvară era folosite pe post de mărțișor. Tradiția era însă clară: odată cu sosirea păsărilor călătoare, moneda era folosită de către fete pentru a cumpăra caș, vin și pâine – pentru a avea un ten alb precum cașul, buzele roșii precum vinul și obrajii rumeni ca pâinea.

Din antebelic datează și mărțișoarele-bijuterii. Din jurul anului 1906 există un mărțișor-pandantiv cu chipul principesei Maria pe o parte, iar pe cealaltă stă scris „1 Martie”. Mărțișoarele-bijuterii din Bucureștiul acelor vremuri erau realizate la atelierul lui Theodor Radivon, bijutierul Casei Regale: „C-așa e obiceiul, de la Betrâni stremoși/ Să dai un mărțișor la toți ce au ochi frumoși/ Să fie însă luate numai la Radivon/C-acolo sunt frumoase, de gust și de bon ton”, i se făcea reclamă pe la 1893.

În 1913, Flota Națională a României a scos o serie de monede speciale, argintate (50 de bani/bucată) și aurite (1 leu/bucată), care erau prinse în piept, ca o medalie, alături de șnurul tradițional, prins sub forma infinitului. Suma strânsă în urma vânzării mărțigașelor a contribuit la întregirea flotei militare.

Așadar, începând cu mai bine de un secol în urmă, simplitatea tradiției mărțigașului a început să fie înlocuită cu un bun prilej pentru domnișoare și doamne să își înnoiască colecția de bijuterii. „Un giuvaergiu, ca să își vândă firele vindecătoare mai iute, avu ideea să atârne de ele câte o mărturie care a intrat în preț. Pe când se plătea firul, bijuteria era gratuită. Regula s-a stricat când bijuteria începu să fie vândută, devenind gratuit firul de mătase”, scria cu simț antropologic Tudor Arghezi.

Câte un catren pentru fiecare model de mărţişor expus

Tradiția mărțișorului a cuprins din ce în ce mai mult urbea secolului XX: „Fetele și nevestele care țineau la nevinovăția obrazului au băgat de seamă că vântul de primăvară le pătează pielea și nu era niciun leac și niciun suliman. Acum vreo sută de ani, credința că adierea primăverii pătează era în toiul ei. Cărturăresele după vremuri, după care au venit cărturarii, făcând farmece și făcând și de dragoste, au învățat fetele cu pistrui să își încingă grumazul cu un fir de mătase răsucit. Firul a fost atât de bun, încât toate cucoanele din mahala și din centru ieșeau în martie cu firul la gât”. Așa descria atmosfera începutul de primăvară Tudor Arghezi. „Firul de mătase pestriț cu ciucurele scămos”, după cum îl numea poetul, își făcuse așadar loc și la oraș.

Cu puțin timp înainte de 1 Martie, orașul începe să freamăte – vitrinele se umplu ca de sărbătoare, apar tarabele, micii comercianți și noi colecții de bijuterii primăvăratice își fac loc în spațiile publicitare. Reclama și negoțul merg mână-n mână de când lumea și pământul, iar că mărțișorul a devenit o tradiție profitabilă nu mai este un mister pentru nimeni. Scriitorul Victor Eftimiu își aduce aminte cum, prin 1937, un întreprinzător de pe Calea Victoriei l-a plătit pentru a scrie câte un catren pentru fiecare model de mărțișor pe care îl avea expus: „Vitrinele acestea, în care au năvălit sutele și miile de gângănii de metal înflorit și colorat, îmi aduc aminte ceva de demult, de treizeci de ani, poate și mai mult, când, printre mărțișoare, mi-au apărut într-o vitrină, pe Calea Victoriei, primele versuri. O sută de catrene, dedicat fiecare unui obiect expus spre vânzare. O reclamă comandată în bloc de negustor”.

Sursă
historia.ro
Tag-uri

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close