Noul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, a fost prezent, luni, în județul Gorj. Oficialul a vizitat Cariera Tismana și Termocentrala Rovinari. Președintele Sindicatului Liber de la Cariera Roșia, Cristian Lădaru, susține, însă, că vizita ministrului nu era programată pentru județul Gorj, ci pentru Hunedoara, de Ziua Minerului. Liderul sindical afirmă că prioritatea lui Sebastian Burduja ar fi trebuit să fie Complexul Energetic Oltenia, însă guvernul închide accelerat capacitățile pe cărbune. “Orice ministru vine în Gorj, pe mine nu mă mulțumește că vine un ministru, acum, în Gorj, și vizitează grupul 5 sau vizitează cea mai mare carieră din sud-estul Europei. Ei trebuie să vină cu soluții concrete ce vor face în viitor, pentru că vorbim, acum, cu ministrul Energiei, Burduja, și, peste 2 ani, s-ar putea să fie alt ministru. De asta spun că ei respectă întocmai toate datele prinse în programul de restructurare. Iar cei care au creat programul de restructurare și care au participat la realizarea lui, sunt și oameni care lucrează în companie, din punctul meu de vedere, ar trebui să se retragă frumos, pentru că au adus compania asta în situația în care ne aflăm astăzi. Vizita acestui ministru nu era programată în Gorj. Era programată în județul Hunedoara, pentru Ziua Minerului, de 6 august, pentru că acolo se va înființa o nouă societate, Societatea Complexul Energetic Hunedoara, care va avea în componență termocentrala Paroșeni, minele de subteran Lupeni și Lonea. Deci, vizita era programată pentru Hunedoara, dar politicul din Gorj, ca să cadă bine, i-au direcționat traseul ministrului inclusiv la CEO. La ora actuală, trebuia să aibă prioritate CEO, dacă, totuși, voia să vadă cum stau lucrurile la fața locului. Dar, din păcate, nu avem specialiști în județul Gorj, nici politicieni care să țină cu județul Gorj și de asta ne aflăm unde ne aflăm”, spune sindicalistul.
“Noi ne vom distruge fizic, nu vom avea cu cine produce energie”
Cristian Lădaru atrage atenția în ceea ce privește deficitul de personal din cariere și termocentrale. Minerii și energeticienii cu experiență se pensionează și rămân descoperite posturi importante în subunitățile CE Oltenia. Liderul sindical susține că, de la 1 ianuarie, se va acutiza lipsa de personal. “La ora actuală, având în vedere aplicarea Legii 197 în forma în care este prinsă, vor ieși oameni din sistem cu experiență. Nu vei putea funcționa în continuare decât dacă vei înlocui persoanele respective, ceea ce nu e posibil, la ora actuală, pentru că noi trebuie să ne încadrăm într-un program de restructurare, și are anumite date concrete până la definitivarea la 1 ianuarie 2026. Iar problemele, începând cu 1 ianuarie 2024, se vor acutiza prin lipsa de personal. Am spus și voi spune în continuare că ne vom distruge fizic în ceea ce privește resursa umană, pentru că, poate, vom avea, la un moment dat, posibilitatea să intrăm în sistem să producem, dar nu ai cu cine. Dacă, la ora actuală, avem problemele pe care le avem și de personal, și pe investiții, și pe mentenanță și de organizare, probleme acute, de la 1 ianuarie 2026, va fi de 10 ori mai grav decât acum”, a adăugat liderul de la Cariera Roșia.