Dezvăluiri

Lider din CE Oltenia, după vizita premierului la Bruxelles: Mă așteptam să vină cu chestii concrete

Președintele Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pârvulescu, ar fi vrut ca premierul Nicolae Ciucă să anunțe că prelungește viața energiei pe bază de cărbune din România.

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, săptămâna trecută, la Bruxelles că, în luna decembrie, vor fi închise două grupuri la termocentralele Rovinari și Turceni. Practic, guvernanții respectă întru totul planul de închidere a energiei pe bază de cărbune, în ciuda crizei energetice. Președintele FNME, Dumitru Pârvulescu, atrage atenția că România nu va avea suficiente gaze naturale pentru a renunța, până în 2030, la grupurile pe cărbune. “Asta era deja stabilit prin programul de restructurare, atât timp cât s-a aprobat acel program. Nimic nou sub soare. Eu mă așteptam să vină ( premierul – n.r.) cu chestii concrete, adică să-și dea seama în ultimul ceas că nu poți să înlocuiești o energie sigură cu una pe care azi o ai și mâine nu sau pe un combustibil pe care nu-l avem încă. Construcția celor două grupuri pe gaz înseamnă un consum suplimentar pentru România de câteva miliarde de metri cubi de gaz. Păi, noi nu avem nici pe ăștia care ne trebuiesc acum. Știți că declarațiile acelea cele mai realiste spun că gazul din Marea Neagră din zona Neptun nu vor putea fi folosite până în 2030. Asta, în contextul în care s-ar calma criza războiului din Ucraina, dar nu există nicio speranță de a se încheia repede. Germania, față de România, știe ce înseamnă energie sigură. Energia sigură e cea pe care o ai încontinuu și e cea mai ieftină energie. Atunci, când nu o ai, cu cât o plătești, a se vedea ce se întâmplă în România în lunile care au trecut”, a declarat președintele Federației Naționale Mine Energie.

“Vom plăti cea mai scumpă energie din Europa”

Dumitru Pârvulescu îi critică pe guvernanți pentru că, deși companiile de stat produc mare parte din energie pentru consumul intern, românii plătesc cea mai scumpă energie din Europa. “Din păcate, vom plăti cea mai scumpă energie din Europa, pentru că noi nu avem conducători. Nu e normal ca într-o țară cu veniturile cetățenilor români la nivelul, poate cele mai mici din Europa, să plătim o energie pe care noi, ca și stat o producem. Să nu uităm, din toată producția de energie, 80% e a statului roman. Deci, statul roman poate să ia deciziile pe care le dorește. Asta e glumă că nu pot să aplice că îi trage cineva de urechi. Eu cred că mai bine trage de urechi Comisia Europeană decât să-și pună în pericol cetățenii prin prețurile care sunt acum. Politicienii nu vor face nimic, se așteaptă cineva la ceva bun din partea politicienilor, indiferent de ce culoare sunt? Eu nu mă aștept, nici măcar din partea ălora care cântă cu trompeta că va fi bine, care au apărut între timp. Toți fac aceleași chestiuni, nu știu să facă altceva. Din păcate, piața politică din România s-a deprofesionalizat total”, a spus Dumitru Pârvulescu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *