Jan Popescu afirmă că suma prezentată de șefii CE Oltenia pentru creșteri salariale este “departe” de solicitările pe care Federația Univers și Sindicatul Mine Energie Oltenia le-au făcut. Liderul SMEO transmite directoratului să trateze cu responsabilitate negocierile pentru noul contract colectiv de muncă. Jan Popescu afirmă că liderii federațiilor vor discuta cu președintele Consiliului de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia, dar și cu ministrul Energiei, Sebastian Burduja, pentru a obține, în final, creșterile salariale pe care și le-au propus pentru mineri și energeticieni. “În privința fondului de salarii, directoratul a luat în calcul o creștere a veniturilor, dar o creștere departe de solicitările pe care Sindicatul Mine Energie Oltenia și Federația Univers le au în vedere, în acest an. În privința numărului de personal, nu vor părăsi această companiei decât salariații care îndeplinesc condițiile de pensionare. Toți colegii noștri nou angajați, copiii minerilor și energeticienilor, vor continua activitatea alături de noi și în anul 2024, pentru că nu poate fi dată cantitatea de energie, de cărbune, programată decât cu cel puțin numărul de personal pe care-l avem, astăzi, în activitate. Transmit directoratului Complexului Energetic Oltenia să trateze cu responsabilitate negocierile pentru noul contract colectiv de muncă. Nu ne vom opri până nu vom obține creșteri salariale care să răsplătească efortul depus de salariați. Vom purta discuții cu președintele Consiliului de Supraveghere, cu ministrul Energiei”, a declarat liderul SMEO.
0 801