Dezvăluiri

LIDER din CEO, REVOLTAT: Vor să DISTRUGĂ ce mai merge?

Eugen Iovan este revoltat că actuala guvernare nu ajută Complexul Oltenia să livreze mai multă energie în sistemul energetic național.

Liderul Sindicatului Energia Turceni amintește că pe vremea guvernării Ponta companiei miniere i-a fost garantată intrarea în piață cu cel puțin 500 de MW. Joi, CE Oltenia a livrat doar 600 de MW. Sindicatele din Complexul Oltenia au cerut guvernanților să stopeze importul de energie din țări care nu fac parte din Uniunea Europeană. Eugen Iovan e supărat că nici până acum nu s-a primit răspuns la această solicitare. “Nu s-a primit niciun răspuns. Nu se înghesuie ei să facă treaba asta. Am intrat în Uniunea Europeană, trebuie să jucăm după cum ne cântă ei. Pe timpul lui Ponta, compania a fost ajutată să intre în piaţă cu 500 de MW. Ar putea face ceva și actualii guvernanți. Vor să distrugă și ce mai merge, domnule? Dacă punem compania pe butuci, pe urmă, cum o mai putem pune pe roate? Sunt revoltat. Suntem într-o situație urâtă de tot. Virusul va trece, dar ce facem după?”, spune Iovan. Eurodeputatul Rareș Bogdan a anunțat, zilele trecute, că va propune renunțarea la Green Deal și realocarea sumelor „uluitoare” din program către sistemul de sănătate publică din UE, ce luptă din răsputeri cu pandemia de coronavirus. Eugen Iovan este sceptic că Uniunea Europeană va renunța la planul de a pune pe butuci energia pe bază de cărbune din România.“ Partidele politice se bat între ele care mai de care să facă declarații pentru că vin alegerile, au nevoie de voturi, dar cum rămâne cu noi?. Nu cred că se poate renunța cu una cu două la pactul ecologic”, a mai spus liderul sindical de la Turceni.

   

Citește și:

Un comentariu

  1. Compania functioneaza utilizand legile electrodinamicii,electromagnetismului , termodinamicii si economiei de piata…..roata se invarte dar nu produce energie decat daca se transforma in invizibilul camp invartitor ,camp prezent in dinamul de la Turceni….pledoaria acestui domn pare mai degraba un omagiu adus unui deputat doritor de inca un mandat in Parlament…..Compania nu va fi pusa pe butuci daca va fi parasita de impostori……..altfel va continua sa produca putin ,scump si murdar…….de pactul ecologic ,cosmarul unor politicieni marunti ,se poate scapa daca Valahia mica renunta benevol la spatiul comunitar ,asa cum a facut si Albionul…..Simplu si la obiect!,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *