Ultima oră

Lovitură pentru asistații sociali. De la 1 ianuarie 2024 sistemul de ajutoare sociale va fi modificat

Proiectul de HG conține, de fapt, normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, ce va intra în vigoare în 2024.

Venitul minim de incluziune este un beneficiu de asistență socială ce va fi acordat lunar și care se va compune dintr-unul sau din cele două ajutoare financiare: ajutorul de incluziune și ajutorul pentru familia cu copii (acordat familiilor care au copiii înscriși și care frecventează o formă de învățământ).

Beneficiari
Vor beneficia de venitul minim de incluziune, după cum scrie în viitoarea hotărâre, familiile şi persoanele singure, cetățeni români care au domiciliul sau, după caz, reședința în România și care îndeplinesc condițiile de acordare din Legea 196/2016, scrie Avocat.net.

În plus, pe lângă cei amintiți, vor putea beneficia de venit minim de incluziune și familiile și persoanele singure care nu au cetățenie română, dacă se află în una dintre următoarele situații:

sunt cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai Spațiului Economic European, ai Confederației Elvețiene sau străini, denumiți în continuare cetățeni străini, pe perioada în care au domiciliul ori, după caz, reședința în România, în condițiile legislației române;

sunt cetățeni străini sau apatrizi cărora li s-a acordat o formă de protecție în condițiile legii;

sunt apatrizi care au domiciliul sau, după caz, reședința în România.

Condițiile de acordare
Potrivit legii, vor putea beneficia de venit minim de incluziune familia și persoana singură lipsită de venituri sau ale cărei venituri nu acoperă nivelul de trai minimal, dacă veniturile lor nete lunare ajustate sunt de până la 700 de lei inclusiv.

Pe de altă parte, pe lângă familiile sau persoanele singure ce au obținut, în luna anterioară cererii ajutorului, un venit net pe membru de familie mai mare de 700 de lei, nici cei care au în proprietate, închiriere, comodat ori altă formă de deţinere unul sau mai multe bunuri nu pot beneficia de venitul minim de incluziune.

Astfel, nu vor putea primi ajutorul de la stat cei ce dețin, printre altele, clădiri, alte spații locative în afara locuinței de domiciliu, precum și terenuri situate în intravilan cu suprafața de peste 1.200 mp în zona urbană şi 2.500 mp în zona rurală (cu excepția curții) sau o mașină cu o vechime mai mică de zece ani.

Apoi, pentru menținerea dreptului la ajutorul pentru incluziune, persoanele apte de muncă vor avea obligația să efectueze activități cu caracter ocazional sau să presteze acțiuni/ lucrări de interes local, la solicitarea primarului.

Venitul minim de incluziune nu va mai fi acordat dacă o persoană fară loc de muncă refuză să accepte ajutorul agențiilor pentru ocupare profesională, fie pentru găsirea unui serviciu fie pentru o calificare.

Ministrul Muncii, Marius Budăi: ”Atunci când familia vine și solicită venitul minim de incluziune, persoanele apte de muncă din cadrul familiei vor fi înscrise automat la agențiile de ocupare a forței de muncă. După aprobarea dosarului de venit minim, persoana respectivă este obligată să se deplaseze la agenția de ocupare, moment în care se declanșează un plan de intervenție astfel încât persoana respectivă va fi consiliată, va fi calificată sau recalificată dacă este cazul și i se va căuta un loc de muncă.”

Pe de altă parte, serviciile locale de asistență socială vor fi obligate să facă un plan de intervenție pentru fiecare copil care nu merge încă la școala sau este în prag de abandon, scrie Europa FM.

Venitul minim de incluziune va fi format din totalitatea sumelor aferente ajutorului de incluziune și a celui pentru familia cu copii, care se stabilesc în funcție de încadrarea în veniturile nete lunare ajustate realizate de familie în următoarele limite:

pentru ajutorul de incluziune, până la un venit net lunar ajustat de 275 de lei inclusiv, care se ia în calcul la stabilirea veniturilor cumulate ale familiei;

pentru ajutorul de incluziune, până la un venit net lunar ajustat de 400 de lei inclusiv, care se ia în calcul la stabilirea veniturilor persoanei singure cu vârsta de cel puțin 65 de ani;

pentru ajutorul pentru familia cu copii, până la un venit net lunar ajustat de 700 de lei inclusiv.

Valoarea maximă a ajutorului de incluziune, prima componentă a venitului cu același nume, stabilit de lege este de 275 de lei/ lună/ membru de familie, cu excepția persoanei singure cu vârsta de cel puțin 65 de ani, pentru care cuantumul maxim este de 400 de lei/ lună.

În cazul celei de-a doua componente a venitului minim de incluziune, ajutorul pentru familia cu copii, valoarea se stabilește în funcție de structura familiei, veniturile ei și numărul de copii, cuantumul maxim ajungând la 480 de lei.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button
https://api.clevernt.com/a9087cb8-cfba-11ec-a592-cabfa2a5a2de/