Eveniment

Motivul incredibil pentru care aparatul radar folosit de polițiștii de la Turceni a fost casat, cu toate că face obiectul unei cercetări penale

Aparatul radar folosit de polițiștii de la Turceni pentru a aplica amenzi în mod nejustificat a fost casat, pe motiv că la acesta au fost constatate defecțiuni. Aceasta este justificarea transmisă într-o adresă de către conducerea Poliției Gorj, la solicitarea unui petent. De menționat este că aparatul radar face obiectul unei cercetări penale ca urmare a mai multor plângeri depuse de către șoferi care au fost sancționați, aceștia sesizând că amenzile au fost date în mod nejustificat, prin manipularea defectuoasă în mod intenționat a radarului.

Numai că în adresa semnată de șeful Poliției Gorj se arată că au fost făcute verificări, dar că nu s-au găsit deficiențe, cu toate că menționează că aparatul radar prezenta defecțiuni. Asta înseamnă că toate sancțiunile aplicate cu aparatul radar pot fi contestate de șoferii sancționați: „Ofițerul de poliție din cadrul Serviciului Rutier responsabil cu linia de muncă «viteză» a efectuat verificări privind activitatea desfășurată cu dispozitivele de supraveghere a traficului rutier și măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor în conformitate cu prevederile Procedurii de sistem privind constatarea nerespectării regimului legal de viteză. Astfel, au fost verificate prin sondaj înregistrările efectuate cu aparatul radar Trucam de către polițiști din cadrul Poliției orașului Turceni, nefiind constatate încălcări ale prevederilor legale.

Conform procedurii anterior menționate, polițiștii rutieri nu sunt abilitați să efectueze înregistrări de probă care să dovedească faptul că acel dispozitiv radar, deși prezintă verificare metrologică, poate fi influențat de sistemul de ventilație. Conform Metodologiei privind utilizarea echipamentelor video „AUTOVISION” de supraveghere a traficului rutier și măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, polițistului îi este interzisă folosirea echipamentului radar fără componenta de obturare a grilei de ventilare a parbrizului.

Cu privire la aparatul radar menționat, având în vedere defecțiunile tehnice survenite în timpul utilizării, acesta a fost înaintat pentru reparație Direcției Generale Logistică – Direcția Asigurare Logistică Integrată din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. O comisie din cadrul acestei instituții a procedat la verificarea aparatului radar, constatând defecțiuni survenite din cauza uzurii normale în serviciu și a propus efectuarea demersurilor în vederea declasării și casării directe, fără a se impune cercetarea“.

Autorii sesizărilor penale împotriva polițiștilor de la Turceni, care sunt acuzați că au măsluit radarul pentru a da mai multe amenzi, susțin că se încearcă în mod evident acoperirea celor care sunt vinovați. Unii dintre petenți chiar au câștigat în instanțele de judecată procesele intentate împotriva amenzilor și au avut câștig de cauză, chiar pe motivul manipulării eronate a radarului.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *