Eveniment

Muzeul Județean Gorj își deschide porțile după starea de urgență: „Vizitatorii au obligația să poarte mască de protecție!”

Toate obiectivele din cadrul Muzeul Județean Gorj vor putea fi vizitate, de sâmbătă, cu mască. Decizia a fost luată de reprezentanții instituției, după ieșirea din starea de urgență din pandemia de coronavirus.

„Muzeul Județean Gorj 《Alexandru Ștefulescu》anunță, începând de sâmbătă, 16 mai 2020, deschiderea, pentru public, a tuturor obiectivelor: Muzeul de Istorie și Arheologie (strada Geneva, nr. 8), Muzeul de Artă (strada Traian, nr. 1), Muzeul Arhitecturii Populare Curtișoara (orașul Bumbești-Jiu, cartierul Curtișoara), Casa memorială 《Ecaterina Teodoroiu》 (bulevardul Ecaterina Teodoroiu, nr. 270), Casa Cartienilor (comuna Turcinești, sat Cartiu), Casa muzeu 《Constantin Brâncuși》 (comuna Peștișani, sat Hobița), Casa memorială 《Ion Popescu-Voitești》 (comuna Bălănești, sat Voiteștii din Deal), Casa memorială 《Tudor Vladimirescu》 (comuna Vladimir, sat Vladimir). Obiectivele muzeale vor avea programul normal de vizitare, 09.00-17.00, în zilele afișate la fiecare obiectiv în parte”, se precizează într-un comunicat al Muzeului Județean Gorj.

Vizitarea muzeelor se va face, potrivit reprezentanților instituției, respectând „normele și recomandările de siguranță acceptate la nivel național și afișate pe siteul Ministerului Culturii”. Aceste reguli de vizitare vor fi afișate la fiecare obiectiv și adaptate în funcție de spațiu. „Vizitatorii au obligația să poarte mască de protecție, să păstreze distanța minimă recomandată și să se dezinfecteze la intrarea în obiective. Vă așteptăm, după două luni în care muzeele au fost închise pentru public! Sperăm să fiți alături de noi și să înțelegeți necesitatea respectării măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19”, se mai precizează în comunicatul de presă

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *