Dezvăluiri

Negocieri pentru echilibrarea salariilor mici de la CEO

Sindicatele și administrația Complexului Energetic Oltenia vor participa luni, la sediul Sucursalei Minere Târgu Jiu, la ședința Comisiei de negociere a Contractului Colectiv de Muncă.
La negocierile pentru adaosul la salariul de bază vor participa federațiile sindicale reprezentative ai căror reprezentanți au negociat și semnat Contractul Colectiv de Muncă. Este vorba de: Federația Națională a Sindicatelor din Electricitate Univers, Federația Națională Mine Energie, Federația Energetica și Federația Sindicatelor Libere și Independente Petrol Energie.
Propunerea de adaos salarial începe de la 250 de lei și ajunge la 500 de lei, potrivit ultimei solicitări venită din partea minerilor care au protestat săptămâna trecută în Bazinul Minier Jilț. În urma negocierilor va fi stabilit cuantumul sumei care va fi acordată fiecărui angajat, de la 1 ianuarie 2022 și va fi semnat un act adiţional la Contractul Colectiv de Muncă. Ședința între sindicate și administrație va avea loc de la ora 11,00.
Se speră ca prin acordarea unui adaos salarial să fie echilibrate salariile mici de la nivelul Complexului Energetic Oltenia. Sunt mulți angajați cu salariul minim care îi vor ajunge din urmă pe salariații cu lefuri puțin mai mari decât salariul minim.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *