Politică

Nemulțumit de activitatea parlamentarilor de Gorj. PRIMAR: Să stea la granița comunei la alegeri!

Primarul comunei Padeș, Mihăiță Troacă, acuză că parlamentarii de Gorj, cu excepția senatorului Cristi Rujan și a deputatului Claudiu Manta, nu a mai trecut, de la parlamentare, prin localitate.

Mihăiță Troacă îi avertizează pe deputații și senatorii de Gorj că vor avea probleme, atunci când vor veni, în 2024, să ceară din nou votul cetățenilor. Edilul spune că vor fi nevoiți să stea la granița comunei Padeș, pentru că oamenii o să-i hulească. „Sunt nemulțumit de toți parlamentarii, pentru că dau pe la primărie o dată la 4 ani și, atunci, îi sună primarul. În teritoriu, nu aștepți invitație de la primar să vii să te vadă cetățenii, trebuie să urmărești toate obiectivele, indiferent de la ce partid ești, pentru că într-o comună sunt toate partidele, fiecare cetățean are opțiunea lui. În afară de domnul Rujan și domnul Manta, nu am văzut niciun parlamentar prin Padeș, dar mai e puțin până la alegeri și o să-i rog să stea la granița comunei. Nu că nu o să-i primesc eu, o să-i hulească cetățenii, pentru că pe ei nu-i interesează. Nu am primit niciun telefon. Probabil, or fi fost, dar doar la chefuri. L-am sunat pe Vîlceanu de 2 ori, dar domnul Vîlceanu încă are fumuri de ministru o perioadă și nu ne ajută, nici măcar nu mi-a răspuns la telefon. Îi aștept la alegeri”, a conchis primarul comunei Padeș.

”Un primar nu este primar, ci slugă a cetățenilor”

Guvernul va majora, de la 1 iulie, salariile primarilor. Un edil de comună ar urma să primească 1ooo de lei în plus la leafă. Mihăiță Troacă este de părere că un primar, de comună cu 4000 de locuitori, ar trebui să încaseze cel puțin 4000 de euro salariul. „E o decizie înțeleaptă(nr. decizia de majorare a salariilor), binevenită, dar nu înseamnă că parlamentarii și-au făcut treaba. Salariile primarilor sunt de mizerie. Un primar de comună sau un primar, în general, nu este primar, în 2022, se numește slugă a cetățenilor, pentru că guvernul bani nu dă, eu vorbesc de comuna mea, Padeș. Deci, abia avem bani de funcționare, așa că nu mai putem discuta de investiții. Legat de investiții, am depus la minister proiecte pe Anghel Saligny pentru apă și canalizare, așteptăm decizia ministerului. Legat de salarii, sunt directori de societăți care iau 100-150 de milioane de lei vechi în mână. Eu consider că o primărie, de la 2000 la 5000 de locuitori, ar trebui să aibă cel puțin 4000 de euro salariul, pentru că, în primul rând ai o responsabilitate imensă, ești non-stop în slujba cetățeanului”, a conchis Mihăiță Troacă.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *