Unii au și murit tot așteptând să atingă nivelul de trai și civilizație la care au visat toți, la schimbarea din 1989. Din decembrie 1989 sau revoluție, cum o numesc unii istorici și chiar manualele de istorie, se vor împlini anul acesta 35 de ani. Unii spun că este mai mult decât durata unei generații. Alții le măsoară din 10 în 10 ani, alții la fiecare 18 ani, când generația atinge majoratul. Cert este că 35 de ani înseamnă uneori viața unui om. Alteori, 35 de ani poate să însemne în România de astăzi jumătatea vieții. Adică un copil care s-a născut la Revoluție împlinește anul acesta 35 de ani. Ce face omul la 35 de ani. De regulă este în plină viață, a terminat studiile și este în câmpul muncii. Unii sunt căsătoriți și au copii, chiar mari, înspre adolescență.
La 35 de ani unii poate încă sunt în spatele părinților, băgă o iarbă, încă se gândesc dacă mai au timp să dea Bac-ul sau ce facultate să urmeze sau să termine sau dacă să mai termine și intră în politică, să își facă un rost în viață și politică pentru că nici părinții beizadelelor nu sunt eterni și chiar se mai termină ce au strâns pentru mai multe vieți. Dar mulți români de 35 de ani nu mai sunt în țară pentru că au realizat că din postura de angajat în țară nu vor atinge vreodată nivelul de trai la care au aspirat la un moment dat. Măcar o leafă de o mie de euro net lunar. O fi mult, o fi puțin?
Niciun partid nu a avut o țintă atât de înaltă în ceea ce privește salariul minim net. Măcar să fi ajuns la o mie de euro net salariul minim pe economie în țara românească. La venitul acesta atunci am fi avut poate mai mulți români de 35 de ani în România și nu foarte mulți în alte țări și, de asemenea, mulți care nu mai sunt cetățeni ai țării noastre, ci și ai altor state sau doar ai altor state. Copiii celor de 35 de ani, plecați din țară, nu mai sunt copiii României. Sunt cetățenii pierduți, care nu au învățat limba maternă, ci au învățat direct limba țării de adopție: engleza, germana, italiana, spaniola, franceza și altele.
Acestea sunt pierderile poate cele mai mari ale României. Unii ”străinezi” au venit, recent, în România și au rămas siderați cum se poate ca într-o țară atât de bogată să fie atât de mulți oameni săraci. Cum a fost posibil ca în 50 de ani de comunism plus 35 de ani de democrație românii să nu intre în rândul popoarelor cu un nivel de trai decent. Dacă nu în comunism, de ce nu a mers în democrație. Milioane de români sunt săraci și nu le ajung bani de la o lună la alta sau de la o săptămână la alta sau de la o zi la alta.
Salariul minim net pe economie este în prezent puțin peste 2.000 de lei. Spuneam că o mie de euro net ar putea reprezenta atingerea unui nivel de trai poate înspre normal cu tendință înspre decent. Aceasta ar însemna dublarea salariului minim net de acum și încă vreo câteva sute de euro, să se atingă suma de 5.000 de lei. Ori la 5.000 de lei salariul minim net pe economie viața românilor ar fi puțin altfel. Mai ales dacă am avea o familie în care ar intra două salarii de o mie de euro și s-ar ajunge la 2.000 de euro net. Adică vreo 10.000 de lei net. La care dacă am avea și o alocație netă de 1.000 de lei atunci lucrurile ar fi și mai bune.
Câte generații trebuie să mai treacă pentru ca românii să atingă un nivel de trai normal înspre decent? Încă 35 de ani, poate, însă milioane de români nu au mai prins nici salariul minim de 2.000 de lei net și sunt pe altă lume. Adică 400 de euro net. Până la 1.000 de euro net, păstrând ritmul lent de până acum, se va ajunge peste încă 50 de ani.
Foarte greu de atins nivelul de trai normal la care au aspirat generații întregi de români, care au strâns cureaua și au trecut prin curbe de sacrificiu. Ei nu mai sunt. Alții au făcut de mici calculele și le fac încă și pleacă din țară sau caută soluții în țară, cu al doilea și al treilea job. Cert este că vom ajunge greu din urmă nivelul de trai la care tot visăm de 35 de ani. Nu toți românii se pricep la afaceri sau au loc să se angajeze la stat. Mulți români cred că s-au născut pentru a fi săraci și nu au vreun vis. Unii politicieni au un vis: au nevoie de români așa, săraci, și mai puțin educați pentru a-i minți și manipula mai ușor, la vot. (Eugen Măruță)
